Pe iarnă, încă un mandat?

Marți, aceeași poveste. Băsescu a ieșit la televizor și a început să-l facă albie de porci pe Victor Ponta. Se pare că îi face o deosebită plăcere rostirea acestui nume, pentru că l-a rostit de mii și mii de ori. Există o adevărată obsesie pentru el în sensul ăsta. Și obsesiile știm cu ce se tratează: cu șoricioacă. Deci. Se pare că ministrul de Externe i-a informat pe americani despre un lucru care ține clar de patologie. Cică Băsescu ar forța Constituția, pentru a fi ales încă un mandat. Știrea nu e oficială, dar în democrația noastră originală se poate orice. Cred totuși că știrea e falsă. Mi se pare imposibil. Aici e vorba de alegeri și mi-e greu să cred că șapte milioane și jumătate de oameni și-au schimbat opțiunea atât de repede. Apoi, ce vor spune UE și străinătatea mai îndepărtată? Probabil și-ar scuipa în sân și ar da acatiste la biserică. Și la medici. Demenți s-au mai văzut pe lumea asta și s-au văzut și destui care să-i urmeze, așa că nu-i de mirare ce-i trece prin cap. Îl vedeți pe Băsescu fără tribuna de la Cotroceni? Cred că dacă va fi nevoit să plece o va lua acasă pentru a se adresa de acolo nepoatei sale. Dându-i tot felul de indicații și sfaturi false. Să revenim la discursul lui Băsescu. El a fost construit pe șapte paliere, inventând tot atâtea motive pentru care Victor Ponta nu poate fi președinte. Unul ar fi subordonarea sa față de baronii PSD, pe care îi apără în toate situațiile. Apoi, din cauza corupției sale, dusă la extrem. Ni s-a dat ca exemplu o suprafață de teren, dată lui Bunea Stanciu, la Brăila. Incapacitatea sa de a înțelege actuala politică externă și, mai ales, ce se întâmplă în Ucraina. Cum a renunțat el la axa trasată de Băsescu și s-a dus la o axă care trece prin China. Ponta nu-i destul de înalt și are un ochi deschis. Tot felul de alte chestii, pe care le tot repetă ca un papagal, de luni bune. În concluzie, Elena Udrea e mai bună decât el, că a sărit cu parașuta de la patru mii de metri. E un fel de luptă de uzură. Dacă Ponta se ascunde undeva, nu voi mai spune nici eu nimic despre el. Până la alegerile prezidențiale. E greu de zis dacă Ponta va accepta un astfel de armistitțiu. Pentru că orice propune Băsescu ascunde capcane, asta o știe toată lumea. Ponta a încălecat Justiția și și-a subordonat instituțiile de forță. Lui Băsescu i-au rămas doar două. Și asta e de neconceput: SRI-ul și SIE-ul lui Meleșcanu. Vai, vai, vai, sărmanul! Acum e gol și dezbrăcat. Ca un măr stricat (pentru rimă)! Ponta are atâtea păcate, că ne-am îngrozit. De ce nu l-am pus noi prim-ministru pe Băsescu? Ar fi fost un tip inovator și ne-ar fi tăiat nu numai pensiile și salariile, ne-ar fi tăiat și casele. Apropo, când a ieșit să-l împroaște cu venin pe Ponta, se împlineau exact patru ani de când Băsescu, încălcând Constituția,  a ieșit și ne-a anunțat tăierea pensiilor și a salariilor.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/