Partidul Poporului prinde rădăcini

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Organizaţia judeţeană a Partidului Poporului Dan Diaconescu merge pe repede-nainte. Membrii filialei au avut la dispoziţie o lună şi jumătate să înfiinţeze organizaţii în tot judeţul, s-au mutat în casă nouă, iar momentan se lucrează la listele cu candidaţi.

Membrii PP DD Caraş-Severin au susţinut ieri prima conferinţă de presă în sediul nou-nouţ amplasat de pe Bulevardul Republicii. Discuţiile s-au învârtit mai ales în jurul alegerilor care bat la uşă. Presaţi de timp şi cu resurse financiare reduse, liderii organizaţiei judeţene se laudă totuşi că au făcut treabă bună. „La această oră putem vorbi despre 48 de organizaţii municipale, orăşeneşti şi comunale validate la nivelul judeţului Caraş-Severin. În următoarele două zile vor avea loc adunări generale în alte şase comune, urmând ca la conferinţa judeţeană de la sfârşitul acestei săptămâni să avem 54 de organizaţii”, a precizat Valentin Blănaru, preşedintele PP DD Caraş-Severin.

Mai mult, potrivit Olgăi Bitterman, preşedinta organizaţiei municipale a partidului lui Dan Diaconescu, numărul membrilor partidului creşte văzând cu ochii, de la o zi la alta. „Avem în acest moment peste 4360 de membri cu adeziune. Numărul lor creşte foarte repede, mai ales aici, în Reşiţa. Vă pot spune că vin oameni zilnic ca să intre în partid”, a spus aceasta.

1000x100 (4)

În ceea ce priveşte listele de candidaţi, reprezentanţii Partidului Poporului au planuri mari, însă nu se grăbesc să le facă publice. „Dorinţa noastră este să avem liste complete în localităţile în care vom participa. Aici sunt incluse şi cele două municipii. Nu putem sugera însă nume, pentru că deocamdată abia ne naştem. Rămâne să vedem ce mai rămâne după această luptă politică din judeţ, mai exact cine mai rămâne întreg”, a declarat Simion Purec, secretarul PP DD Caraş-Severin.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/