Parlamentarii ACL îl somează pe ministrul Justiției!

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Copreședintele ACL Caraș-Severin, Valeria Schelean, citește astăzi în plenul Camerei Deputaților moțiunea ,,PSD are alergie la justiție”.

Democrat-liberalii au transmis astăzi un comunicat de presă în care atrag atenția că ,,ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, este somat de către parlamentarii ACL, în urma moțiunii simple intitulate ,,PSD are alergie la justiție”, să precizeze public dacă rețeaua infracțională coordonată de către Adrian Duicu l-a determinat în vreun fel să adope măsuri și decizii, în calitate de membru al Guvernului, inclusiv propunerea doamnei  Elisabeta Pontea pentru funcţia de conducere în cadrul Secţiei Judiciare a DNA”.

În aceeași moțiune, lui Robert Cazanciuc i se mai solicită să prezinte public care au fost propunerile inițiale pe care le-a făcut în urmă cu un an de zile, precum și motivele pentru care a retras aceste propuneri.

1000x100 (4)

,,Semnatarii moțiunii îi mai cer ministrului Justiției, Robert Cazanciuc, să explice public de ce amână respingerea definitivă a propunerii legislative privind amnistia unor infracţiuni şi graţierea unor pedepse, iniţiativă legislativă croită cu dedicaţie pentru Adrian Duicu, Dan Voiculescu, Adrian Năstase şi toată cohorta de baroni PSD cu grave și urgente probleme penale”, a declarat deputatul PDL, Valeria Schelean.

Moțiunea ,,PSD are alergie la justiție” va fi citită în plenul Camerei Deputaților astăzi, 8 septembrie, de către deputatul cărășean, urmând ca votul să fie acordat în cursul zilei de marți.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/