Părinții copiilor omorâți de Chișărău, sub expertiză psihologică!

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

În paralel cu procesul fostului director al SC Moldomin SA Moldova Nouă, familiile care și-au pierdut copiii trec prin momente dificile. Asta, mai ales că oamenii au avut ocazia să îl vadă la proces pe autorul accidentului.

În premieră de la producerea tragediei, părinții celor trei studenți care au murit în tragedia de pe data de 6 mai a anului 2011 l-au înfruntat pe autorul faptei. Iacob Chișărău a evitat contactul vizual cu cei care au invadat sala de judecată să asiste la audierea sa. Inculpatul nu a stat de vorbă nici măcar cu familiile victimelor sale. Acesta și-a recunoscut fapta, așa cum procurorii au descris-o în rechizitoriu, și nu și-a prezentat vreo clipă regretele față de fapta sa. Totul a fost pus pe seama unui accident nefericit.

Avocatul Vlad Hosu spune că procesul se va încheia pe data de 16 mai, atunci când autorul faptei trebuie să își „reînnoiască” fișa de cazier, întrucât din anul 2011 și până acum a mai săvârșit și alte fapte care l-au adus în atenția publică, dar și a organelor de cercetare penală.

Părinții copiilor, dar și unicul supraviețuitor al accidentului, Alexandru Tamaș, au fost suspuși unor investigații complexe. La cel mai recent termen de judecată s-a depus câte un raport de psiho-diagnostic și o evaluare psihologică detaliată, ambele întocmite de experți din București. Documentele atestă starea familiilor, în urma pierderii pe care au suferit-o”, a declarat avocatul Vlad Hosu pentru Express de Banat.

promovare banner maxagro

Familiile celor trei studenți s-au constituit în părți civile și vor continua procesul cu firma de asigurări a inculpatului Iacob Chișărău, care va trebui să plătească daune materiale și morale pentru fapta clientului său.

Rămâi cu Express de Banat pentru alte amănunte despre acest subiect!

STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/