Parcul Natural Porțile de Fier nu are un plan de protejare a ariei

Deși planul de management este cel mai important document care explică foarte clar ce zone trebuie exploatate și care sunt cele de care omul nu se poate atinge, actul nu a fost aprobat nici până acum. El trebuie rescris periodic și aprobat de toți factorii decizionali, de la ministere și până la administrațiile locale.

Planul de management al Parcului Natural Porţile de Fier este documentul oficial care stabileşte cadrul general de desfăşurare al acţiunilor din următorii cinci ani, promovate pentru îndeplinirea obiectivelor ariei protejate, acest document urmând să stea la baza activităţilor Administraţiei.

Din 2005, acesta se plimbă dintr-un birou în altul, i se tot aduc modificări, însă fără să fie aprobat până la această oră. Ultimele demersuri pe care le-au făcut oficialii de la Parcul Natural Porțile de Fier spun că în momentul de față încă două ministere trebuie să se pronunțe în privința lui. „Este deja autorizat de autoritățile locale, și are șase avize de la centru. Mai trebuie să primească acordul Ministerului Educației și cel al Economiei”, a spus Marin Jiplea, directorul parcului.

Documentul este important pentru că spune clar ce investiții se pot face în parcul natural. Acordul dat de primari a venit în ideea măririi ariei permisive.„Trebuie să se renunțe la restricțiile impuse. Aria de exploatare trebuie să fie mai mare și mai permisivă”, a spus Ioan Chisăliță, primarul orașului Moldova-Nouă.