Până și Grindeanu e sătul de drumurile proaste din Caraș-Severin! „20 de ani, județul a stat pe loc!”

Județul Caraș-Severin este într-o stare deplorabilă! O recunosc până și liderii din județ, dar și prim-ministrul Sorin Grindeanu! Premierul, originar din Caransebeș, s-a săturat de starea în care e județul de 20 de ani încoace!

Unul dintre principalele subiecte ale vizitei lui Sorin Grindeanu în Caraș-Severin a fost infrastructura județului. Silviu Hurduzeu, Ion Mocioalcă și însuși premierul Grindeanu au recunoscut că drumurile arată ca după bombardament. Prim-ministrul a mers chiar mai departe și a spus că de 20 de ani județul stă pe loc, fiind timpul pentru proiecte care să scoată Caraș-Severinul din starea în care se află. Ba mai mult, Grindeanu a dat și un ultimatum: în 2020, nu mai vrea să găsească drumurile în aceeași stare când merge acasă, la mama.

„20 de ani, județul nostru a stat pe loc. Prea puține lucruri s-au făcut, dacă vă uitați comparativ cu alte județe. Lucrul acesta nu se poate schimba decât printr-un front comun administrativ, politic, fără patimă, dacă vrem să pornim căruța din loc. Acesta este îndemnul meu. Să lăsați de o parte tot ce ține de altceva decât de administrație, să faceți administrație, să știți că Ministerul Dezvoltării și celelalte ministere sunt deschise la orice propunere constructivă care vine din partea dumneavoastră. Nu vreau să văd în 2020 că vin acasă, la mama, și merg pe aceleași drumuri, să nu se întâmple nimic în județul în care eu m-am născut. Dar lucrurile astea nu se pot întâmpla doar pentru că sunt eu prim-ministru. E nevoie de primari, de consilieri județeni, de Consiliul Județean, trebuie un front comun pentru a reporni motoarele județului Caraș-Severin”, a fost sfatul lui Grindeanu pentru toți administratorii din județ.

CITEȘTE ȘI: Sorin Grindeanu, premierul premierelor pentru Caraș-Severin! Astăzi, la Reșița!

Nu doar prim-ministrul a radiografiat starea județului. În aceeași notă a vorbit despre Caraș-Severin și liderul PSD, Ion Mocioalcă. „Județul arată ca după război. Satele și orașele au nevoie de investiții majore, unele sunt în curs de derulare, pe altele le așteptăm, chiar dacă astăzi, oficial, se închide sesiunea de depunere. Avem în județ 864 de kilometri de drumuri județene proaste și foarte proaste, iar față de toți cei prezenți aici îndrăznesc să spun că va fi piatra de încercare a unei guvernări județene și naționale, aici condusă de Silviu Hurduzeu, iar la București, condusă de premierul nostru, Sorin Grindeanu. Peste 3 ani și jumătate nu vom putea ieși în fața oamenilor dacă cel puțin o parte importantă din ceea ce vă relatez aici nu va fi îndeplinită”, atrage atenția Ion Mocioalcă primarilor și consilierilor prezenți în sala de ședințe a Consiliului Județean Caraș-Severin, la întâlnirea cu Sorin Grindeanu.

CITEȘTE ȘI: Grindeanu îi face program lui Hurduzeu! „Vă promit că luni va fi la Fizeș!” [FOTO]

În ceea ce îl privește pe șeful județului, Silviu Hurduzeu, nu este prima oară când acesta vorbește despre starea în care se află infrastructura din Caraș-Severin. A făcut-o la scurt timp după preluarea mandatului de președinte al Consiliului Județean și a recunoscut-o și astăzi, la întâlnirea cu premierul Grindeanu. Hurduzeu a arătat că își pune speranțele în proiectele depuse pentru a obține finanțare în vederea reabilitării drumurilor, pentru că bugetul județului este insuficient. „Județul Caraș-Severin este poate cel mai frumos județ din România. Este un județ care are de toate. Principala problemă a județului este cea legată de infrastructură și lipsa locurilor de muncă. Din cei peste 800 de kilometri de drum județean, aproape 80% sunt într-o stare care necesită modernizare și pentru acest lucru am făcut proiecte, o să încercăm să obținem finanțare pe toate axele posibile pentru că bugetul județului Caraș-Severin nu permite modernizarea drumurilor județene”.