Pădurile Reşiţei sunt tăiate legal, cu încal(e)carea legii!

casinoherculane by sungarden

După ce au făcut obiectul nemulţumirii a numeroşi reşiţeni, devenind subiect de articol în expressdebanat.ro, tăierile de păduri din Reşiţa au ajuns în atenţia Gărzii Forestiere Timişoara. La sesizarea organizaţiei de mediu GEC Nera.

Semnalul de alarmă fusese tras de noi în 21 februarie 2017, când am devenit mesagerii mai multor cetăţeni indignaţi de o nouă acțiune considerată o barbarie îndreptată împotriva naturii: în pădurea din spatele căminului studențesc, pe Dealul Ciorii, apăruse un gol lăsat în urmă de utilaje folosite la defrişări.

Instituţiile cărăşene, ca apa sfinţită

Contactată de Express de Banat, Direcţia Silvică Caraş-Severin, prin directorul Dan Poliţă, ne asigura atunci că „lucrurile sunt în regulă“.

„În zona respectivă sunt două parchete autorizate de exploatare. Ambele sunt tăieri de crâng, cu un volum de 360 de metri cubi, respectiv 489 de metri cubi. Perioada de exploatare este din 17 ianuarie 2017 până în 15 aprilie 2017, respectiv din 17 ianuarie până în 30 aprilie 2017. Primul este Codruța și Costi Forest SRL, iar al doilea este Duțu și Gin Forest Lemn SRL. Ambele au câștigat prin licitație publică. Lucrările se fac la Ocolul Silvic Reșița, conform amenajamentului aprobat prin ordin de ministru. Deci lucrurile sunt în regulă”, ne declara la vremea aceea Dan Poliţă, șeful Direcției Silvice.

În data de 8 martie 2017, însă, GEC Nera a trimis două adrese pe acest subiect, către Comisariatul Judeţean Caraş-Severin, din cadrul Comisariatului General al Gărzii Naţionale de Mediu, şi respectiv Garda Forestieră Timişoara.

De la Garda cărăşeană de Mediu s-a răspuns, după cum ne-a informat GEC Nera, că în 27 februarie, urmare a sesizărilor primite, reflectate şi în mass-media, „s-a făcut un control în teren împreună cu reprezentanţi ai Poliţiei mun. Reşiţa şi Ocolului Silvic Reşiţa, ocazie cu care au fost constatate că în zona reclamată (Dealul Crucii) sunt în lucru două parchete forestiere aflate în proprietatea Ocolului Silvic Reşiţa (…). La data controlului cele două parchete forestiere erau exploatate de doi operatori economici autorizaţi din punct de vedere al protecţiei mediului care au cumpărat masa lemnoasă la licitaţia organizată de Direcţia Silvică caraş-Severin. Facem precizarea că aceste suprafeţe nu se află pe domeniul public sau privat al mun. Reşiţa şi nu sunt incluse în categoria spaţii verzi“, a răspuns comisarul-şef Gheorghe Muntean.

Conducătorii ambelor instituţii cărăşene, Direcţia Silvică şi Comisariatul Gărzii de Mediu, ne asigură, aşadar, că pădurea în cauză este tăiată cât se poate de legal.

Garda Forestieră Timişoara, amenzi pe foc automat… în Reşiţa

Răspunsul venit din judeţul vecin, de la Garda Forestieră Timişoara, este însă ceva mai… complet. Deşi confirmă că „actele de punere în valoare (…) au fost constituite conform prevederilor amenajamentului aprobat prin ordin de ministru“, inspectorul-şef Ioan Faur arată că firmele au fost surprinse operând cu încălcarea normativelor în vigoare.

„În zona Dealul Ciorii a fost constituit actul de punere în valoare 1030563 tăiere de produse principale – crâng pe o suprafaţă de 3 ha, cu un volum de 489 mc, verificată de către reprezentanţii G.F. Timişoara în data de 27.01.2017, ocazie cu care s-a aplicat agentului economic autorizat SC DUŢU & GIN FOREST SRL o sancţiune contravenţională de 5000 lei pentru nerespectarea regulilor de exploatare“, informează inspectorul-şef al Gărzii Forestiere Timişoara.

Totodată, referindu-se la cealaltă firmă pomenită de cei de la Direcţia Silvică Caraş-Severin, şeful Gărzii timişene precizează că şi aceasta a fost amendată, din acelaşi motiv!

publicitate ziar expresb 1000x100 pizzeria Dimitrios 1000x100

„În zona Strada Murelor a fost constituit actul de punere în valoare 894510 tăiere de produse principale – crâng pe o suprafaţă de 3 ha, cu un volum de 360 mc, verificată de către reprezentanţii G.F. Timişoara în data de 30.01.2017, ocazie cu care s-a aplicat agentului economic autorizat SC CODRUŢA & COSTI FOREST SRL o sancţiune contravenţională de 5000 lei pentru nerespectarea regulilor de exploatare“, detaliază inspectorul-şef Ioan Faur.

Abia la o lună şi jumătate de la constatarea încălcării regulilor de exploatare stabilite prin ordin de ministru, respectiv abia „la data de 14.03.2017“, cele două partide autorizate la exploatare, precizează Faur în răspunsul remis în aprilie către GEC Nera, au fost „reprimite, în procesul-verbal de reprimire nefiind constatate nereguli“.

Mai mult decât atât, inspectorul-şef al Gărzii Forestiere Timişoara (GFT) aminteşte că aceeaşi firmă CODRUŢA & COSTI FOREST SRL a primit o sanţiune contravenţională, tot de 5000 de lei şi tot pentru nerespectarea regulilor de exploatare, şi în urma unui control efectuat de GFT în 18.11.2016. Flagrantul a avut loc atunci în „în zona Centru Reşiţa – Triaj“, unde firma cu pricina exploatează un alt crâng de 3 ha, la un volum de 443 mc. Cu acel prilej, a fost amendat cu 2000 de lei şi pădurarul titular de canton, „pentru lipsa împrospătării limitelor amenajistice“, după cum se precizează în documentul semnat de Ioan Faur.

Reprezentanţii GEC Nera au adresat întrebări şi cu privire la tăierile din zona Minda. Răspunsul Gărzii Forestiere Timişoara? „În zona Minda nu a fost constituită nici o partidă în ultimele 6 luni, ultimul act constituit şi autorizat fiind în 17.08.2016, APV 895597, care a fost reprimit în 24.10.2016, fără a fi constatate nereguli“, spune inspectorul-şef al GFT.

„Când există interese, tăierile pot continua“

Aşadar, în pofida faptului că tăierile de păduri din zona Reşiţei par a nu se efectua cu respectarea normativelor în vigoare, acestea sunt acoperite de avizele şi aprobările necesare, conform legii. Ne asigură de acest lucru atât Direcţia Silvică Caraş-Severin şi Comisariatul Judeţean al Gărzii de mediu, cât şi Garda Forestieră Timişoara. Motiv pentru reprezentanţii GEC Nera să concluzioneze: „Când există interese şi lipsă de respect faţă de natură, pădurea din împrejurimile Reşiţei şi arborii din parcurile oraşului dispar cu acte în regulă! Deşi cetăţenii şi ONG-urile protestează de un an de zile împotriva tăierii de copaci din pădurile din Dealul Ciorii, Str. Murelor, zona Minda şi Centrul Reşiţa – Triaj, autorităţile au pentru fiecare câte o explicaţie, semn că tăierile pot continua“.

 

untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/