Păduri virgine şi cvasivirgine apărute peste noapte! Aproape 60 de hectare, în sudul judeţului Caraş-Severin!

Romsilva a identificat alte 3.840 de hectare de păduri virgine și cvasivirgine ce ar putea fi incluse în Catalogul Național. Dintre acestea, 58 de hectare au fost semnalate în judeţul Caraş-Severin.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a identificat, în primele șase luni din 2017, alte circa 3.840 hectare de păduri virgine și cvasivirgine, pentru care solicită înscrierea în Catalogul Național al Pădurilor Virgine și Cvasivirgine, a anunțat instituția într-un comunicat de presă. Conform datelor centralizate, din totalul raportat, 2.996,38 hectare sunt păduri virgine și 844,08 hectare păduri cvasivirgine.

În acest context, cea mai mare suprafață de păduri virgine a fost identificată la Ocolul Silvic Arpațu din județul Sibiu, respectiv 1.757,71 hectare. Urmează, cu 1.063 hectare, Ocolul Silvic Strâmbu Băiuși din județul Maramureș și cu 175,67 hectare Ocolul Silvic Tarnița din județul Mehedinți.

În același timp, în categoria pădurilor cvasivirgine, cea mai mare întindere (633,21 hectare) a fost identificată în județul Maramureș, pe raza ocoalelor silvice Groșii Țibleșului, Mara și Strâmbu Băiuși. De asemenea, alte 58,33 hectare sunt semnalate în județul Caraș-Severin (Ocolul Silvic Berzasca), 87,41 hectare în județul Hunedoara (pe raza Ocolului Silvic Geoagiu) și 65,13 hectare în județul Neamț (la Ocolul Silvic Pipirig).

Bilanţul pădurilor (cvasi)virgine

Primele 9.983 de hectare de păduri virgine și cvasivirgine, suprafețe aflate în proprietatea publică a statului, au fost identificate de Romsilva în cursul anului trecut, acestea fiind incluse în Catalogul Național al Pădurilor Virgine și Cvasivirgine.

„Recent, Regia Națională a Pădurilor — Romsilva, Ministerul Apelor și Pădurilor, împreună cu organizațiile WWF România și Greenpeace România, au reușit introducerea a 24.679,4 hectare de păduri virgine și seculare de fag în Patrimoniul Mondial Natural al UNESCO, din acestea 24.341,3 de hectare fiind în proprietatea publică a statului și administrate de Romsilva”, se arată într-un comunicat de presă al Romsilva.

Cele șapte situri aflate în administrarea Romsilva sunt în Parcul Național Domogled — Valea Cernei, cu o suprafață de 10.321,7 hectare, în Parcul Național Semenic — Cheile Carașului, cu 4.278,3 hectare, în Parcul Național Cheile Nerei — Beușnița, 4.294,2 de hectare, în Parcul Național Cozia, cu 3.411,1 hectare, și trei alte situri, Codrii seculari Slătioara, de 609,8 hectare, Groșii Țibleșului, de 346,3 hectare, și codrii Strâmbu-Băiuți, cu 630 de hectare. În plus, a fost selectat și Codrul secular Șinca, de 338,1 hectare, aflat în proprietatea Primăriei Șinca din județul Brașov.

„Catalogul virginităţii“ a împlinit un an

În luna iulie 2016, Ministerul Mediului anunța apariția Catalogului Pădurilor Virgine și Cvasivirgine din România. Conform Ordinului de ministru emis la vremea respectivă, constituirea și actualizarea permanentă a catalogului se face de către autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură, un astfel de document fiind de interes public și se publică pe pagina de internet a respectivei entități.

Studiul pentru includerea în Catalogul Național al Pădurilor Virgine și Cvasivirgine din România este elaborat de către specialiști, care trebuie să îndeplinească una dintre următoarele condiții: să aibă studii superioare în domeniul științelor naturii — silvicultură, ecologie, biologie, cu experiență de minimum 5 ani în domeniu și să fie atestați ca șef de proiect în amenajarea pădurilor sau persoană atestată în domeniul protecției mediului pentru evaluări de mediu; cercetător științific gradul III în domeniul științelor naturii — silvicultură, ecologie, biologie; să fie cadru didactic în universități cu specializări în domeniul silviculturii, ecologiei și biologiei. Rezultatele studiilor se depun anual, în original și în format electronic, la structurile teritoriale de specialitate ale autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, în perioada 1 martie — 30 septembrie.

Romsilva administrează, în prezent, 3,14 milioane de hectare fond forestier proprietate publică a statului și 22 de parcuri naționale și naturale. Potrivit datelor Regiei, în România se estimează că sunt în jur de 200.000 — 300.000 de hectare cu păduri virgine, suprafețe care trebuie, însă, verificate prin prisma indicatorilor stabiliți de către autoritate.

Agent Green a reușit, recent, să oprească tăierile în mai multe corpuri cu pădure virgină din Bucova și a demarat o campanie publică de subscripție pentru a putea fi făcute studii și a declara și aceste zone de pădure ca pădure virgină sau cvasivirgină.