Othello Trio a sedus publicul reșițean! „Muzica asta nu-i facilă, dar se duce la suflet și se duce la minte” [VIDEO]

Clubul Abstract din Reșița a fost recent gazda unui concert unic pentru reședința de județ. Un concept aparte, deloc facil, dar care prinde foarte bine și care și-a făcut loc pe piața din România: piano blues.

Clubul Abstract din Reșița a rămas fără locuri libere sâmbătă seara, atunci când trupa Othello Trio a susținut un concert memorabil. Cu piese proprii sau cover-uri reinterpretate, în limba română sau engleză, cei trei muzicieni au prezentat un repertoriu încărcat de umor și trăiri cotidiene. Pentru prima oară la Reșița, formația promite să revină.

„Ideea a apărut în urmă cu 10 ani, numai că nu a fost nici timpul, nici combinația potrivită. Lucrurile au început să se potrivească undeva pe la începutul anului trecut, când i-am întâlnit pe acești doi oameni, care sunt mai mult decât prietenii mei, sunt frații mei. Le-am spus despre proiectul nostru – piano blues made in România – care este, cred, singular în România. În blues se vorbește în primul rând despre chitară, eroina senzațională și spectaculoasă, dar eu, fiind pianist, am zis să încercăm. Și din fericire până acum nu ne-a bătut nimeni cu roșii”, ne-a declarat Florentin Milcof, liderul trupei Othello Trio.

Toboșarul Daniel Socheri, și el pentru prima dată la Reșița, spune că s-a simțit ca acasă. A îndrăgit imediat publicul de aici și speră ca, la un viitor concert, să cânte în fața mult mai multor oameni.

Basistul trupei, Sabin Țăranu, s-a întors la origini. Și asta pentru că s-a născut la Reșița, unde a trăit timp de 12 ani. Deși a studiat o cu totul altă artă, fiind absolvent al Facultății de Arhitectură „Ion Mincu” din București, a îndrăgit muzica încă din copilărie.

O parte din concertul trupei Othello Trio susținut la Club Abstract, dar și interviul acordat pentru Express de Banat la finalul spectacolului le puteți urmări mai jos: