Omer merge la Timişoara fără Petrea, dar cu doi puşti de 16 ani!

HC Caraş-Severin debutează astăzi în stagiunea 2013-2014 a Ligii Naţionale de handbal masculin, pe terenul Politehnicii Timişoara. Este un un derbi al Banatului, în care Reşiţa porneşte după mulţi ani ca outsider.

Aihan Omer are la dispoziţie pentru meciul de astăzi de pe Bega cel mai subţire lot de când antrenează la Reşiţa. Adi Petrea suferă de o discopatie lombară şi va absenta în primele două etape, el urmând să facă un tratament timp de zece zile în capitală, astfel că pe poziţia de inter stânga ne bazăm doar pe Vaidasigan. Probleme vor fi şi în centrul apărării, pentru că Petrea asigura zona respectivă. „Vom improviza, vom încerca să compensăm subţirimea lotului prin determinare şi dorinţa de a juca un handbal de calitate. Mergem la Timişoara să murim pe teren. Vor face parte din lot trei portari şi doi juniori de la Liceul Traian Vuia, care au doar 16 ani. Am fi vrut să mai luăm doi, pentru că ei se pregătesc cu noi, dar nu au împlinit încă 16 ani şi regulamentul nu ne permite să-i folosim”, a declarat Aihan Omer pentru expressdebanat.ro.

Problemele nu se opresc aici. Pivotul Starikov nu s-a antrenat în ultimele zile, tot din cauza unor dureri la spate, dar el se va afla pe teren, chiar dacă nu e apt sută la sută. În aceste condiţii, HC Caraş-Severin nu poate spera la prea multe, dar în handbal se văd destule surprize. Meciul dintre Poli şi HC Caraş-Severin începe la ora 19.30 şi e transmis în direct de Digisport 2.