OMAGIU. Primăria către primar: Îți mulțumim că ești în fruntea noastră!

Pe vremea lui Nicolae Ceauşescu, de ziua lui, era o adevărată întrecere socialistă în a i se aduce elogii conducătorului iubit. Un tânăr ajuns primar în 2016, care avea 3 ani când a fost împuşcat Ceauşescu, primeşte însă un omagiu public chiar din partea Primăriei pe care o conduce! Mesajul i-ar umple de invidie până şi pe cei mai redutabili specialişti în ridicat osanale.

Brian Filimon a devenit la 30 de ani primar al comunei cărăşene Măureni, obţinând cel mai bun scor (peste 70%!) dintre toţi candidaţii liberali la primăriile din judeţ. Până atunci, se făcuse remarcat ca profesor la şcolile din Măureni şi Şoşdea, dar şi ca fotbalist la echipe de renume, precum ASU Poli Timişoara, Progresul Gătaia, FC Caransebeş, FC Chişoda şi CS Ghiroda.

Astăzi, cu prilejul împlinirii a 31 de ani, Brian Filimon a început să primească gratulări de la primele ore ale dimineţii. Cea mai înălţătoare aparţine tocmai Primăriei Măureni şi se află postată de peste 6 ore pe pagina de Facebook a instituţiei, cu acordul – s-ar putea altfel? – primarului sărbătorit. Vă lăsăm să o savuraţi.

„De mult, de mult sau nu prea, o pereche de tălpi ale copilăriei au început să bătătorească fața pălmuită a pământului din acest sat. Și s-au lipit cu atâta dragoste, colbul drumului de aceste tălpi, încât pământul se bucura strigând: «E puiul meu, e puiul pe care satul acesta mi la dăruit să-mi cinstească fața cu copilăria lui». Și puiul acela de om a crescut iubind fiecare fir de praf pe care picioarele lui îl călcau. Iar praful se lipea cu atâta dragoste de tălpile lui spunându-i: «Când ai să te faci mare, să ai grijă de mine».
Acum puiul e mare, e om desăvâr
șit și în fiecare lumină din ochii lui se citește grija pentru acel legământ pe care l-a făcut cu pământul copilăriei lui. Doar oboseala îl mai trădează din când în când și neputința ființei lui de om. Însă peste acestea străjuie un suflet mare care-i dă puterea de a merge mai departe alături de crezul său. Iar crezul lui pentru pământul care l-a ales se cheamă Măureni.
Î
ți mulțumim, domnule primar, că ai primit din partea pământului alegerea lui. Îți mulțumim că ești în fruntea noastră și păstrezi neștirbit acest legământ. Și îți dorim din toată inima să ne cuprinzi și pe noi în acest legământ spunându-ți la acest ceas de cumpănă din viața ta «LA MULȚI ANI, fiu de Măureni!»“

Îi urăm şi noi primarului Filimon „La mulţi ani!“, dar îl sfătuim să revină cu picioarele pe pământ. Pe cât de greu se ajunge în fruntea unei comunităţi, pe atât de uşor îşi poate pierde minţile un ales al neamului. Mai ales dacă este atât de tânăr.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/