Omagiu pentru Reșița, cetatea de foc [INTERVIU VIDEO]

po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

Probabil puțini sunt cei care acordă importanță detaliilor atunci când vizionează un film și din același motiv puțini sunt cei care știu ce reprezintă scurtmetrajul „Sărbătoritul”, dincolo de tema națională a dramelor trăite de copiii ai căror părinți pleacă la muncă în străinătate. Lucrurile mai puțin știute despre „Sărbătoritul” au fost dezvăluite de regizorul Sabin Dorohoi, într-un interviu pentru Express de Banat.

Scurtmetrajul „Sărbătoritul” a fost lansat în 18 decembrie 2017, înainte de sărbători. „Cumva era gândit să fie așa, pentru că povestea filmului se întâmplă de sărbătorile de iarnă. Vorbește despre o realitate foarte actuală din zona noastră, dar și din țara noastră, drama copiilor ai căror părinți sunt plecați în străinătate. În momentul în care încearcă să își reunească familia, reușesc, dar nu pe de-a-ntregul, rupturile încă mai există, încă mai sunt vii și acționează între ei”, explică Sabin Dorohoi.

Lansarea filmului a avut loc printr-un tur organizat în luna ianuarie în Banat: la Reșița, Caransebeș, Oravița și Timișoara. Proiectul continuă de fapt un alt scurtmetraj, „Calea Dunării”, lansat în urmă cu 3 ani și care a fost realizat împreună cu băieții de la trupa Voltaj, preluat de aceștia în videoclipul „De la capăt”, cu care au reprezentat România la Eurovision în 2015. „Ulterior, în 2016 m-am reîntâlnit cu băieții, mi-au pus să ascult o piesă nouă la care ei lucrau atunci și mi s-a părut foarte, foarte emoționantă. Este vorba despre «Nu doar de ziua mea», care ulterior a devenit coloana sonoră a filmului și așa am continuat povestea din prima noastră colaborare”.

YouTube video

Povestea continuă

După „Calea Dunării” și „Sărbătoritul”, regizorul Sabin Dorohoi se gândește la a treia parte, una care să încheie seria dedicată emigrării masive, un fenomen atât de întâlnit în România. „A treia parte va încheia trilogia emigrării pe această temă dureroasă familială provocată de acest fenomen social. Va fi însă un film lung, de 90 de minute. Filmul va prelua ambele povești și le va continua și va încheia cumva saga acestei familii, pentru că urmărește povestea aceleiași familii, cu același băiețel în rolul principal, interpretat de Răzvan Schinteie și sperăm ca o mare parte dintre actorii și echipa cu care am lucrat să continue această colaborare”, dezvăluie Sabin Dorohoi. Regizorul speră ca cea de-a treia parte să fie filmată în aproximativ un an, iar românii l-ar putea viziona peste aproximativ 3 ani. „Primul drum al unor astfel de filme este în zona festivalurilor și cum multe festivaluri internaționale presupun premiera mondială, ele nu te lasă să lansezi pe internet sau la televiziuni. Poate vom vedea a treia parte abia peste 3 ani, în cel mai bun caz”.

Sabin a optat pentru profesioniști locali

Actorii din „Sărbătoritul” au fost 100% bănățeni, majoritatea dintre ei reșițeni. Toți copiii au fost din Reșița. Tatăl, Eugen Pădureanu, este și el reșițean. Bunicul Marian Stan era, la vremea filmărilor, colaborator al Teatrului de Vest, iar mama, Olga Török, este actriță a Teatrului German de Stat din Timișoara. „Eu îmi doresc să promovez nu doar locurile prin producțiile pe care le fac, ci și profesioniștii locali, ceea ce am încercat să fac de data asta integral, nu am adus pe nimeni de la București, exceptând partea de echipă tehnică și echipa de decizie, producători, care e normal să vină de la București, pentru că aici nu avem profesioniști în zona cinematografiei, iar cu cei de la București lucrez pentru că sunt prietenii mei și mă știu cu ei de multă vreme, ne-am sudat ca și echipă. Când am ceva de făcut serios, cu aceeași oameni lucrez”.

casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100

„Sărbătoritul” – dublă semnificație

„Sărbătoritul” a fost filmat în centrul Reșiței, la Văliug, în casa bunicilor lui Sabin Dorohoi de la Bocșa, în zona Muncitoresc din Reșița, pentru a surprinde panorama orașului și zona industrială. „Este un fel de omagiu adus ideii de Reșița – cetate de foc. Nu întâmplător filmul începe cu un băiețel care sparge niște lemne și pe fundal se văd coșurile de fum. El ulterior merge și pune pe foc și aprinde focul”, explică regizorul cărășean.

Feedback-ul publicului în privința „Sărbătoritului” l-a surprins pe Sabin Dorohoi. „Reacția a fost mereu aceeași: «Oau, filmul m-a emoționat foarte mult, am plâns». Oamenii au fost foarte atinși de film, profund, cumva, chiar la nivel personal, pentru că fiecare se regăsește. Cred că 99% din familiile românești au pe cineva plecat. Așa e realitatea actuală”.

Mai jos găsiți interviul integral cu regizorul Sabin Dorohoi:

YouTube video

untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/