Ochii pe sus, atenţie la gropi!

Înainte de dezlănţuirea uraganului Sandy, americanii au semnalat o adevărată invazie a farfuriilor zburătoare, deasupra ţării lor. În realitate, chiar erau farfurii care zburau. Uraganul atacase un colţ al Americii şi toate farfuriile de prin restaurante ţâşneau ca din puşcă de pe mese, spre cer. Abia după ce a lovit Sandy cu adevărat, n-au mai zburătăcit doar farfuriile, ci restaurantele cu totul. Ce avem de învăţat de aici. Anume, că dacă vedem pe cer nişte farfurii zburătoare, să ştim că ne aşteaptă o adevărată babilonie, acum, înainte de alegeri, ca şi la americani, de altfel. Aşa că, dragi concetăţeni, ochii pe sus, cu amendamentul să aveţi grijă să nu călcaţi în gropi, mai mult decât e în firea noastră, a românilor. Pentru a face o trecere subtilă la subiectul următor, să vă spun ce am aflat pe surse, din nişte stenograme necunoscute de nimeni. Cică, în 2010, în condiţiile în care se stabilise deja desfiinţarea unor instituţii ale finanţelor publice, printre care se afla şi cea din Oţelu Roşu, ANAF-ul, condus de reputatul om de ştiinţă Blejnar, aflat acum pe buzele tuturor, scoate din teşcherea 10 miliarde de lei vechi şi cumpără pentru finanţele din Oţelu Roşu un sediu. Deci, la Oţelu Roşu se desfiinţează finanţele, dar se cumpără un sediu. Proprietarul clădirii, cine credeţi că era? Chiar şeful finanţelor din Oţelu Roşu. Urmarea, nu se mai desfiinţează secţia din Oţelu, se desfiinţează secţia din Bocşa, deşi avea mai multe încasări, fiind o zonă cu agenţi economici mai puternici. Pe de altă parte, ne îndoim, că avem tot dreptul ăsta, să credem că norocosul domn director al finanţelor din Oţelu Roşu a rămas cu toţi banii. Ce, gura lui Blejnar n-ar mânca şi ea ceva? Când am citit în stenograme povestea asta, am rămas o secundă cu gura căscată, de cât de uşor pot face unii banii. Apoi, am închis-o la loc, amintindu-ne ce conţin învârtelile lui Blejnar, cel care a făcut juma-juma cu banii bugetului. Mai albi, mai negri, mai gri sau alte culori. Din care, mai departe, Blejnar făcea iar juma-juma cu Băsescu Traian, care îl ţinea pe lup paznic la oi. Aşadar, era normal să zboare, că nu poţi fura partidul în halul ăsta. În legătură cu subiectul spre care vroiam să fac trecerea, mă scuzaţi, dar l-am uitat pur şi simplu. De nervi.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/