O singură târfă

Nici n-au trecut câteva luni de când Antonescu se pupa bot în bot cu Iohannis și se admirau reciproc că au ajuns la divorț după metoda sa. Adică, cine e și mălai mare ăsta? Nu-l cunoscu și nu-l votez. Uitând că el l-a adus în partid, el i-a dat derogări peste derogări și l-a cocoțat în fruntea partidului. În replică Iohannis spune că îi mai trebuie lui Antonescu un concediu prelungit să se relaxeze și să digere întâmplările de până acum și după ce se va întoarce va vedea în el prezidențialul cu cele mai mari șanse. Adică, să înțelegem noi, e vorba de limbajul psihiatrului față de un internat într-un ospiciu și trebuie avută mare grijă cum îi spui că e sărit de pe fix. Însă Antonescu nici pe Ponta nu îl va vota, pentru că îl știa. Acuma, întrebarea e ce a aflat Antonescu despre Iohannis și acesta nu vrea să spună poporului român. Deci, detectivul de Antonescu se află e urmele unei găinării a lui Iohannis, dar tot ce se poate face e să-l someze să o spună lumii, că oricum nu-l votează. De aici trebuie înțeles că diliul de Crin Antonescu se va întoarce și va deveni candidatul dreptei? Se poate întâmpla și chestia asta și atunci liberalii chiar s-ar face de râs. Dar mai e pentru Antonescu o problemă, Elena Udrea. Tocmai a fost unsă de Băsescu prezidențiabil, susținută bineînțeles de toți membrii PMP-ului și ea vrea să ocupe partea dreptei. I-a făcut și o vizită la Cotroceni lui Băsescu de unde a luat notițe tehnice despre candidatura sa. De unde ne spun sursele, Băsescu conduce cursa pentru președenție a Elenei Udrea pentru Cotroceni chiar de la Cotroceni, dintre pahare cu gheață cubică, ne spun aceleași surse. Deci, femeia primește sprijinul lui Băsescu Traian. Va primi și voturile? Greu de crezut într-o dreaptă atât de fărămițată, pentru că în discuție s-a băgat și Monica Macovei, către latră despre independența justiției dar pe care a legat-o, speră ea, definitiv de Băsescu. Pe acest fond apare și fostul ministru de externe Baconschi cel care, supărat că i s-au cerut bani pentru europarlamentare a plecat din PMP și s-a dus unde a înțărcat dracu iapa. Dar o vorbă înțeleaptă tot a ieșit din gândirea acestuia. Dupăce face un adevărat rechizitoriu pentru ce se întâmplă în PMP, ne spune că politica românească nu poate fi condusă de o târfă. Adevăr grăit-a. Cine o fi târfa? Noi cunoaștem una singură.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/