O ploaie torențială a inundat patru zone circulate din Caransebeș

Codul galben de ploi de la Caransebeș a reamintit administrației publice locale că sunt zone încă nerezolvate, în care canalizarea pluvială nu face față debitului în urbea de pe Timiș și Sebeș.

Ploaia torenţială din această după-amiază, întinsă pe durata a 30-40 de minute, a creat probleme în aceleași „zone tradiţionale“ unde canalizarea pluvială nu face față cantității impresionante de apă căzută într-un timp foarte scurt.

Angajații Primăriei au intervenit în aceste situații doar pentru îndepărtarea apei, deoarece soluțiile tehnice pentru remedierea situațiilor care persistă de ani de zile sunt complicate și necesită fonduri serioase pentru investiții.

„Au fost zone unde canalizarea pluvială nu a făcut față, cum s-a întâmplat la intersecția de la Pedagogic, pe Dâlmei, pe Țarinei. Au fost probleme și în zona Gării, acolo, din păcate, nu putem interveni pentru că terenul este al CFR. Serviciul pentru Situații de Urgență și Poliția Locală au fost pe teren și acolo unde a fost cazul au acționat”, a precizat viceprimarul Marius Isac.

Caransebeșul a ieșit la ora 19 de sub incidența de cod galben de ploi torențiale, grindină, descărcări electrice și intensificări de vânt.