O nouă „captură” marca ANI. 10 foști și actuali aleși locali, declarați incompatibili. Printre ei, și un fost viceprimar cărășean

Agenția Națională de Integritate a descoperit 10 foști sau actuali aleși locali care, prin funcțiile deținute sau prin deciziile luate în cadrul forurilor locale, s-au aflat în incompatibilitate. Printre ei, și fostul viceprimar al comunei Răcășdia, actual consilier local.

Ștefan Florin Judea, fostul viceprimar din comuna Răcășdia, actual consilier local și președinte al Partidului Verde, filiala locală, a fost declarat incompatibil de ANI. În perioada 26 iunie – 29 noiembrie 2012, bărbatul de 35 de ani a deținut, pe lângă funcția publică, și pe cea de administrator al societății Moflav SRL, firmă de prelucrare a lemnului. Prin acest fapt, Judea a încălcat dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003 („Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu […] lit.d) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administraţie ori cenzor sau orice funcţie de conducere ori de execuţie la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit, societăţile de asigurare şi cele financiare, la regiile autonome de interes naţional sau local, la companiile şi societăţile naţionale, precum şi la instituţiile publice, […] lit.g) calitatea de comerciant persoană fizică”;)

publicitate online in ziar Express de Banat
gif card de energie dacus 1000x100

Potrivit ANI, „Persoana […] față de care s-a constatat existența conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/