Noi şi ei, partea a doua

Noi, suntem cei ce accesăm un credit Cetelem pentru a ne cumpăra un televizor pentru sufragerie. Ei sunt cei ce dau o semnătură de pe urma căreia îşi fac un cinematograf la demisol.

Noi suntem cei ce se bucură la un zece la la sută adăugat la alocaţia copilului sau a pensiei sau a salariului. Ei sunt cei ce îşi trag comisioane din implementarea unui „program de eficientizare a programului de sustenanţă a copiilor defavorizaţi”.

Noi suntem cei ce ne trezim dimineaţa cu noaptea în cap pentru a ajunge la locurile de muncă. Ei sunt cei ce declară că depun toate eforturile pentru „optimizarea condiţiilor de muncă în România”.

Noi, pentru o ciorbă dăm un leu, doi, poate mai mult de trei pentru verdeţuri. Mai punem vreo douăzeci pentru carne, mai vreo cinci pentru condimente etc. Ei, veşnic studenţi, dau un leu pe o savarină.

Noi, plătim sute de lei pentru curent şi gaze. Ei, au totul plătit. De unde, de la noi. Ei nu ştiu de foame, nu ştiu de frig. Ştiu să ne conducă. Ne-au asimilat vitelor din grajdurile sărăntocilor din ultimul sat al ţării. Nici să ne-ngraşe, nici să ne omoare. Ei ne dau. Să nu murim, dracului, că se duce consistenţa votului. Un zece la sută la pensie, ceva la salariu. Dar, ne iau dublu. La utilităţile de minimă cerinţă pentru un trai decent. Ne dau puţin şi ne iau mult.

Noi, nişte sărăntoci, nişte inadaptabili. Că nu ştim cu economia de piaţă. Nu ştim să economisim, nu ştim să respirăm pe o piaţă concurenţială. Păi, băi jigodiilor cu domenii ceva mai ca ale regilor şi voievozilor acestui neam, ia veniţi şi învăţaţi-ne, cum să facem? Cum putem să trăim decent, nu să ne îmbogăţim din salariul minim pe economie? Cum să facem să ne ţinem copiii aici, când în toată lumea pot trăi decent?

Eu cred că sunteţi şi idioţi. Dacă, toţi copiii ăştia îşi vor lumea în cap şi vor pleca în lumea largă, pe cine veţi mai mulge pentru a vă face voi palate?

Noi şi ei. Pălmaşii şi aristocraţii hoţiei postdecembriste. Hoţi ce se lăfăie în averi stoarse din evaziuni şi contrabandă. De la sfântul carburant sanctificat de marxistul Iliescu pe rit vechi în Yugoslavia, la găinarii gen Dragnea, Ponta, Videanu, Năstase etc. numărători de teleormăneni, procurori sinucigaşi, munţi de marmură, ouă şi termopane. Nu cred şi sunt convins că nu avem voie să uităm. Toate hoţiile şi toate poalele ridicate în cap de curvele politice postdecembriste, nu au cum să nu ajungă la judecată. A noastră sau a lor? Noi şi ei!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/