Noi reguli la frontieră! Călătorii, sfătuiți să se înarmeze cu răbdare!

Veste proastă pentru românii din străinătate care doresc să își petreacă sărbătorile pascale acasă, dar și pentru cei care și-au planificat concediul dincolo de granițe. Autoritățile europene au decis să intensifice controalele la intrarea și ieșirea din țările UE.

În prag de sărbători pascale, o modificare a Codului Frontierelor Schengen vine să le dea peste cap călătoria celor care oricum își făceau griji pentru cozile care se produc periodic la granițe în preajma sărbătorilor. Începând de vineri, 7 aprilie, autoritățile de control de la frontieră vor verifica documentele de călătorie și vor consulta bazele de date relevante cu privire la toate persoanele, inclusiv cele care beneficiază de dreptul la liberă circulație în temeiul dreptului UE (și anume cetățenii UE și membrii familiilor lor care nu sunt cetățeni ai UE) atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire din ţară.

„Verificările permit statelor membre să se asigure că persoanele respective nu reprezintă o amenințare pentru ordinea publică, securitatea internă sau sănătatea publică, în scopul îmbunătățirii securității Uniunii Europene și a cetățenilor acesteia”, anunță Inspectoratul General al Poliției de Frontieră.

Având în vedere că aceleași măsuri vor fi adoptate de toate statele membre, românii care vor călători începând din acest sfârșit de săptămână vor avea mai mult de așteptat la graniță. Chiar polițiștii de frontieră admit că „se prefigurează creşterea timpilor de aşteptare pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, în punctele de frontieră rutiere”.

Cu toate acestea, polițiștii promit că vor face tot posibilul pentru a reduce timpii de așteptare. Astfel, „s-a suplimentat personalul care îşi desfăşoară activitatea la controlul documentelor şi echipamentele folosite pentru verificarea documentelor, iar în punctele de frontieră importante au fost detașați lucrători din cadrul aparatelor centrale ale structurilor teritoriale și din Inspectoratul General al Poliției de Frontieră”.