Nicio masă fără DD!

Nicio masă fără peşte oceanic era pe vremuri o lozincă şi un îndemn către o viaţă sănătoasă, cine îl urma se umplea de fosfor, de-i sclipea mintea la sute de kilometri. Această reclamă mai arăta ceva. Că aveam peşte oceanic plin de fosfor grupa mare, de unde oricine putea trage concluzia că aveam nave de pescuit oceanic, de nu mai ştiam numărul lor. Dar vremurile s-au schimbat, suntem în Europa, pe acele vremuri noi fiind în cu totul şi cu totul în alt loc. Unde? Habar n-am. Sloganul nicio masă fără peşte oceanic rămânând el fără substanţă, pentru că numai Mihai Răzvan Icre Negre îşi mai poate permite acest lux, a fost înlocuit cu unul de mai mare înălţare (la cer), care sună astfel: Nicio zi fără Dan Diaconescu sau făptuitorul Dan Diaconescu, cum îi zice cu drag Victor Ponta. DD devenind parte vătămată. Drept urmare, s-a deplasat la Parchet şi a depus două plângeri penale. Una împotriva primului ministru Victor Ponta, pe care îl acuză de şantaj şi instigare la abuz în serviciu şi una împotriva lui Remus Vulpescu, fostul şef al Oficiului pentru privatizare,  pentru abuz în serviciu, fals intelectual şi pentru că a dat muzica prea tare. Vulpescu, la rândul lui, l-a dat şi el pe Diaconescu în judecată, plângerea lui ajungând însă la Direcţia Naţională Anticorupţie. Cu Ponta are însă ce are Dan Diaconescu. I-a suflat Oltchimul şi nu poate trece asta cu vederea. Întrebat dacă nu-i e frică de primul ministru, Diaconescu a răspuns ţanţoş: Mie nu mi-e frică de megaciocoi (Băsescu), de ce să-mi fie frică de un miniciocoi? Şi dacă mă enervez, dau şi statul în judecată, să-mi dea gratis Oltchimul. Corect. Să vedeţi voi, ce-o să păţească Ponta. Unde candidează el, am să candidez şi eu şi-am să-l bat măr! În acea clipă am căzut pe gânduri. Va să zică, Diaconescu va candida la acelaşi colegiu cu Ponta şi va ieşi parlamentar. Ce va face cu OTV-ul? Pentru că un parlamentar nu mai poate fi şi om de televiziune. ANI abia-l aşteaptă! Şi-atunci? Privatizarea Oltchimului a ajuns pe mâna Justiţiei. Pentru ca „oamenii să-şi ia salariile”. Ce e aşa greu?!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/