NEWS ALERT. Groaznic accident la Colțan! Un motociclist e în stare critică! [UPDATE]

DN 58B e blocat la această oră, la Colțan, din cauza unui grav accident rutier! Un motociclist din Galați se zbate între viață și moarte!

Din primele informații primite de la fața locului, neconfirmate încă de polițiști, un bărbat de 49 de ani, din Galați, aflat într-o coloană de motocicliști, s-ar fi dezechilibrat, ar fi intrat pe contrasens și s-ar fi izbit de o autoutilitară care circula regulamentar. A rezultat rănirea foarte gravă a motociclistului, care a fost transportat în stare critică la Spitalul Județean de Urgență din Reșița. Circulația e blocată pe ambele sensuri, carosabilul fiind alunecos din cauza benzinei scurse din rezervorul motocicletei.

Ora 16.00

Polițiștii cărășeni au emis un comunicat de presă. Se pare că victima accidentului este un bărbat de 49 de ani din județul Timiș. „Într-o curbă la dreapta, semnalizată corespunzător, motociclistul a pierdut controlul direcției de mers și a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune frontală cu o autoutilitară condusă regulamentar de un bărbat de 22 de ani, din Timiș”.

Din păcate, conducătorul motocicletei a decedat la Spitalul Județean de Urgență din Reșița.