NEWS ALERT. Cutremur în administrația publică din Oravița! Primarii, viceprimarii și funcționarii din ultimii 14 ani, în vizorul procurorilor!

Parchetul de pe lângă Judecătoria Oraviţa a pus în mișcare acțiunea penală față de șefii administrației publice locale și față de mai mulți funcționari din Primărie și a deschis totodată un alt dosar penal în care au calitatea de suspecți fostul primar și fostul viceprimar!

Primarul Oraviței, Dumitru Ursu, viceprimarul Lorena Ion și inspectorul comercial transport în cadrul Primăriei sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de coruperea alegătorilor, fals intelectual, uz de fals, înselăciune, delapidare și abuz în serviciu. Cei trei sunt suspectați că „au decontat, în mod nelegal, în perioada 2012-2016, cheltuielile unei asociații sportive de drept privat prejudiciind bugetul local al U.A.T. Oravița cu suma de 175.280 lei”.

Prime ilegale pentru fotbaliști?!

De asemenea, pentru a-și mări capitalul de imagine, la dispoziția primarului Dumitru Ursu, numita Lorena Ion, în calitate de viceprimar, precum și W.I., în calitate de contabil, au retras, periodic, sume de bani din contul de trezorerie al Primăriei Oravița și, ulterior, din casieria Primăriei Oravița, sume care au fost folosite pentru plata ilegală a sportivilor asociației sportive de drept privat. Sportivilor li se plăteau începând cu anul 2012 prime pentru victorie, în cuantum de 50 lei/sportiv pentru o victorie pe teren propriu şi 100 lei/sportiv pentru o victorie în deplasare. În preajma alegerilor din 05-06-2016 primele au fost dublate începând cu luna aprilie 2016 plătindu-se o primă de 200 lei/jucător pentru o victorie în deplasare şi 100 lei/jucător pentru o victorie pe teren propriu. În data de 01-06-2016 sportivilor le-au fost plătite sume cuprinse între 400 şi 600 lei, fapt ce a stârnit proteste din partea contracandidaţilor primarului Dumitru Ursu fiind sesizate astfel organele judiciare printr-un denunţ”, informează Parchetul de pe lângă Judecătoria Oravița.

Campanie electorală din bani publici?!

Procurorul de caz spune că, pentru a acoperi sumele plătite cu titlu de prime către fotbaliștii de la AS Oravița, funcționarii au înregistrat în contabilitatea Primăriei operaţiunile reale care atestă cheltuirea acestor bani pentru achiziția de carburant și produse alimentare. Mai mult decât atât, reține că în preajma alegerilor din iunie 2016 primarul și vicele, pentru a mări capitalul de imagine al candidatului Dumitru Ursu, au organizat, sub pretextul Zilei Copilului, în afara oricărui cadru legal, activități de agrement cu titlu gratuit în zona Lacului Mare și în curtea Liceului Tehnologic Mihai Novac, beneficiarilor menționându-li-se că activitățile sunt organizate de primarul în funcție care candida pentru un nou mandat.

Nimic ilegal!

Primarul Oraviței, Dumitru Ursu, respinge toate acuzațiile și susține că acest dosar e generat de relația ceva mai încordată pe care o are cu prim-procurorul Bucurică. „Știu de acest dosar de acum un an și mă miră faptul că abia acum a apărut acest comunicat de presă al Parchetului. Să fi apărut abia acum doar pentru că în presă există un scandal în legătură cu copiii și profesorii de la școlile generale din Oravița și procurorul Bucurică? Nu cumva se încearcă distragerea atenției de la acel scandal mediatic?! Fotbalul și întregul sport din Oravița sunt susținute de Primăria și Consiliul Local Oravița cu mult timp înainte să vin eu în Primărie și socotesc că este normal ca sportivii care ne reprezintă orașul să fie susținuți de autoritățile publice locale. În toți acești ani, modul în care au fost cheltuiți banii pentru sport a fost verificat în nenumărate rânduri de organele de control abilitate și nu s-a semnalat niciun fel de ilegalitate”, a decalrat edilul-șef pentru expressdebanat.ro.

Dumitru Ursu a explicat că sprijinul Primăriei a constat în susținerea cheltuielilor pentru hrana și transportul sportivilor și că primele de joc au fost susținute de diferiți sponsori, inclusiv din propriul său buzunar. În plus, a spus că prime s-au dat și înainte să fie el primar și au variat în funcție de importanța fiecărui meci, precum și de sumele acordate de sponsori.

Banii alocați pentru sport au fost aprobați de Consiliul Local Oravița, nu au fost cheltuiți după bunul plac al primarului sau viceprimarului – Dumitru Ursu, primar

Referitor la evenimentul organizat în 1 iune 2016, Ursu spune că nu a urmărit să-și consolideze prin acesta avantajul din sondajele de opinie: 1 Iunie e Ziua Internațională a Copilului și se sărbătorește pretutindeni în lume, fiecare administrație organizând diverse acțiuni pentru copii. La Oravița astfel de acțiuni se organizează în fiecare an, nu doar în anii electorali. Ce ar fi trebuit să fac, să nu organizăm nimic de 1 Iunie doar pentru că peste patru zile urmau să aibă loc alegerile locale?! Întreb și eu, asfaltarea drumurilor, în perioada electorală, e considerată tot coruperea alegătorilor?! Sau acțiunile de Crăciun și de Sfintele Paști tot coruperea alegătorilor înseamnă?! Dar domnul procuror Bucurică, despre care am aflat că a jucat gratuit, de mai multe ori, fotbal la sala de sport și tenis la terenul sintetic nu s-a simțit mituit electoral?!”

„Nu poate fi obiectiv”

Primarul Ursu spune că nu își face niciun fel de probleme, că totul s-a făcut perfect legal, pentru copii și sport. „Sondajele de opinie mă dădeau câștigător detașat, cu peste 50 la sută. Aveam un capital de imagine foarte bun, nu aveam niciun fel de motiv să mă folosesc de astfel de mijloace pentru a câștiga alegerile. Îi asigur pe toți cetățenii orașului că nu am făcut altceva decât să continui să susțin activitatea sportivă și să fac cât mai multe lucruri frumoase pentru copiii orașului. Nu s-a furat niciun leu, tot ce am făcut a fost să susținem copiii și tinerii Oraviței. Cred că acest lucru este limpede pentru toată lumea, mai puțin pentru procurorul de caz, pe care l-am recuzat deoarece eu consider că nu poate fi obiectiv în ceea ce mă privește, aspect pe care îl voi prezenta în detaliu superiorilor săi. Cu această ocazie află și cetățenii orașului de ce în acest an nu am mai organizat nimic de 1 Iunie sau de ce la lac nu mai există hidrobiciclete. Îmi cer scuze pentru asta tuturor copiilor din Oravița și sper ca acest dosar să se încheie cât mai repede pentru ca măcar la anul să reluăm această frumoasă tradiție, a mai spus Ursu pentru expressdebanat.ro.

Goga și Neda, vizați și ei!

Ancheta Parchetului de pe lângă Judecătoria Oravița nu se oprește însă la actuala administrație publică. „Ca urmare a activităților investigative s-a stabilit că decontarea ilegală a cheltuielilor asociației sportive de drept privat s-a efectuat și anterior anului 2012, fapt pentru care, prin Ordonanța din 14.07.2017, s-a dispus disjungerea cauzei cu privire la aceste fapte, pentru a nu îngreuna activităţile de urmărire penală efectuate faţă de inculpaţi”, precizează Ministerul Public. În consecință. în cauza disjunsă a fost dispusă de procuror prin ordonanţă continuarea urmăririi penale față de suspecții Ion Goga și Eugen Neda, fostul primar, respectiv fostul viceprimar, pentru săvârșirea infracțiunilor de fals intelectual, uz de fals, înșelăciune, delapidare și abuz în serviciu.