NEWS ALERT. Arest preventiv pentru rețeaua de falsificatori de valută şi documente! Cunoştințe vechi ale procurorilor! (UPDATE)

Acţiunea de ieri a poliţiştilor din Caraş-Severin s-a încheiat cu confiscări spectaculoase, cu reţineri pentru 24 de ore şi cu propuneri de arestare preventivă, care vor fi puse în discuţie dintr-un moment în altul de către judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Judecătoria Caransebeş.

Cărţi de identitate false, 15.600 de euro, dintre care 4.400 falşi, 100.000 de lei, 1.500 de forinţi, înscrisuri, diplome, ştampile, unităţi de calcul, imprimante şi telefoane mobile au fost ridicate, ieri, de poliţişti, în urma celor 16 percheziţii efectuate la persoane bănuite că ar desfăşura activităţi ilegale de falsificare de documente şi punere în circulaţie de valută falsă”, ne-a informat Cecilia Dăneţ, purtător de cuvânt al IPJ Caraş-Severin. Poliţiştii au ridicat chiar şi patru cărţi de identitate false. Cinci persoane au fost reţinute pentru 24 de ore şi astăzi apar în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă.

2

Printre persoanele în cauză se află şi cunoştinţe mai vechi ale oamenilor legii. În primul rând, e vorba despre Ianăş Iacobici, zis Talancea, care a mai făcut puşcărie tot pentru astfel de infracţiuni. El a fost prins şi condamnat pentru că a plasat valută falsă la mai multe case de schimb din Caraş-Severin şi Hunedoara. În sala de judecată ajunge şi Nicolae Moraru, zis Bombardierul, cunoscut pentru implicarea în trafic de droguri şi infracţiuni cu violenţă.

UPDATE, ora 19.00

Dintre toate persoanele suspectate în cauză, una singură a fost propusă în final instanţei pentru luarea măsurii arestului preventiv. Este vorba despre Nicolae Moraru, zis Bombardierul. Faţă de ceilalţi reţinuţi ieri s-a dispus direct de către Parchet plasarea sub control judiciar. “Acum câteva minute am ieşit din sala de judecată, unde s-a cerut arestarea preventivă a clientului meu pentru infracţiunea de punere în circulaţie de monedă falsă. Am arătat în faţa instanţei că nu se impune luarea acestei măsuri chiar dacă s-a găsit la clientul meu acasă o sumă de bani ce se presupune a fi falsificaţi”, a declarat avocatul Cosmin Bolosin. Judecătoria Caransebeş a fost însă de altă părere şi a emis mandat de arestare preventivă pe numele lui Moraru pentru 30 de zile. Soluţia a fost deja contestată de avocatul Bolosin.

CITEŞTE ŞI:

gif card de energie dacus 1000x100

Pentru cinci vorbe, nu poți să te duci la puşcărie!”

Canabis cumpărat de poliţişti sub acoperire!

URMĂRIT GENERAL. A falsificat 50.000 de dolari şi fuge de puşcărie!

NEWS ALERT. Descinderi ale mascaților la „Bombardierul” din Glimboca! Se caută bani falsificați! (UPDATE)

Rămâi pe expressdebanat.ro! Revenim cu amănunte!

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/