Nelu Popa vrea proiecte pentru toate unitățile de învățământ din Reșița. Cu ce probleme se confruntă?

1000x100 (2) mbmr 1000x100

Departamentul de Proiecte Europene și Relații Internaționale din cadrul Primăriei Reșița muncește la foc continuu pentru a atrage fonduri în vederea reabilitării unităților de învățământ. Vestea bună adusă de primarul Ioan Popa este că 4 licee din oraș au intrat deja la finanțare.

Veste foarte bună pentru patru licee din Reșița. Potrivit primarului Nelu Popa, Colegiul Național „Traian Lalescu”, Colegiul Național „Mircea Eliade”, Liceul Teologic Baptist și Liceul de Arte „Sabin Păuța” au trecut de cele mai mari hopuri în drumul spre obținerea fondurilor europene prin ADR Vest. Mai exact, după cum explică Grațian Dobre din cadrul Departamentului de Proiecte Europene și Relații Internaționale, la „Traian Lalescu” se așteaptă semnarea contractului, la Liceul Baptist luni se va face vizita în teren cu reprezentanții ADR, iar Colegiul Național „Mircea Eliade” și Liceul de Arte „Sabin Păuța” sunt în fazele de evaluare.

Există însă și două licee pentru care, deși s-au depus proiecte la ADR Vest, acestea au fost retrase. Este vorba despre Colegiul Național „Diaconovici Tietz” și Liceul Teoretic „Traian Vuia”. „Există o axă pe care am scris și scriem proiecte în special pentru instituțiile mai mari, pentru licee. Aveam depus «Diaconovici Tietz» la finanțare. De comun acord cu ADR, l-am retras astăzi (n.r. miercuri, 6 august) să lucrăm din nou pe el, deși termenul e foarte scurt, mai avem o lună până se închide axa. De ce? Pentru că sunt două clădiri distincte din două perioade diferite și doresc să le tratăm diferit. Adică să facem expertiză diferită. Și mai avem o problemă destul de spinoasă legată de avizul de la Ministerul Culturii. Nu pentru că ar fi un monument, dar este într-o zonă de monument. E culmea culmilor!”, a explicat Nelu Popa.




Muzeul TM

La Liceul Teoretic „Traian Vuia” problema e… specific românească. „Și «Traian Vuia» l-am scos și îl reintroducem. De ce ni l-au respins și îl vom reintroduce? Pentru că la momentul la care l-am introdus, aveam contract cu studenții de la universitate pe un cămin. Și ni s-a spus că noi nu avem nevoie de căminul ăla dacă l-am dat în chirie la studenți. L-am depus pe 27 iulie și pe 30 iulie a expirat contractul cu studenții. Și cum nicio faptă bună nu rămâne nepedepsită, iată că ne-au pedepsit și noi acuma nu mai facem contract cu studenții, nu știu unde vor sta, ca să putem reintroduce «Traian Vuia», pentru că avem cele două cămine care arată execrabil și din punct de vedere estetic, și ca izolare termică. Acoperișurile sunt făcut la amândouă, dar trebuie făcute lucrări interioare”, a specificat primarul Reșiței.

Nelu Popa consideră că autoritatea de management este una extrem de rigidă, însă nu are de gând să renunțe. Acesta promite că vor urma grădinițele pe axa 4 și școlile pe axa 8, despre care încă nu se știe când anume se va lansa. Liceele tehnice nu au fost nici ele uitate, pentru ele urmând să se depună proiecte anul viitor. „Încercăm să prindem cât mai mult posibil. S-ar putea să nu fie fiecare școală, dar încercăm să nu ratăm nimic”, a subliniat primarul Popa.

banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/