Nelu Popa garantează reșițenilor: Anveloparea blocurilor va fi finanțată!

Primarul Reșiței a cam fost luat peste picior după ce toate cele șapte proiecte depuse la ADR Vest privind anveloparea mai multor blocuri din Govândari și Centrul Civic au fost respinse. Nelu Popa, care și-a asumat de unul singur eșecul din prima sesiune de depunere a proiectelor, e convins însă că Reșița va căpăta alte culori!

Toate proiectele noastre pentru reabilitare termică a blocurilor au fost respinse. Îmi asum acest lucru, însă vreau să felicit Biroul de Fonduri Europene care a lucrat într-un ritm incredibil timp de două luni. Sunt șapte tineri acolo care și-au făcut treaba din punctul meu de vedere. Ceea ce am vrut noi să facem a fost să forțăm, dar nu am reușit. Vă spun și de ce. Asociațiile de locatari care și-au făcut acoperișurile fără autorizație ar fi trebuit să dea o declarație pe proprie răspundere că în timp de 30 de zile de la data semnării contractelor de finanțare își dau jos acoperișurile. Nimeni nu semnează așa ceva și să stea șase luni, poate chiar un an, cu ligheanele prin casă în așteptarea câștigătorului licitației care vine și face blocul, a spus primarul Popa în fața consilierilor locali.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

În plus, fiecare locatar care are un balcon închis cu ramă de lemn sau cornier trebuia să își asume că îl dă jos în 30 de zile de la semnarea contractului. Popa a cerut modificarea ghidului, iar Sorin Maxim, directorul ADR Vest, ar fi spus că există șanse foarte mari să se întâmple asta, astfel încât asociațiile de locatari să-și exprime acordul că dau jos acoperișurile concomitent cu începerea lucrărilor. A fost o acțiune sinucigașă, suntem singura primărie din Caraș-Severin care am depus proiecte, celelalte nu au depus știind cât sunt de complicate aceste proiecte. La redepunerea din ianuarie – februarie vă garantez că aceste proiecte vor fi finanțate!”, a mai spus Popa.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/