Nelu Popa dezumflă facturile Ro-A Tir! A tăiat călătoriile fictive!

După ce și-a pus în cap pensionarii, revoluționarii și chiar persoanele cu handicap, primarul Reșiței, Nelu Popa, a făcut publice graficele prin care vrea să demonstreze că a avut dreptate, că banul public nu mai este irosit și că Ro-A Tir nu mai încasează bani pe servicii prestate doar pe hârtie!

Din datele puse la dispoziție de Primăria Reșița se vede clar cum beneficiarii de gratuități pe transportul public conform Legii 341/2004, adică revoluționarii, s-au înjumătățit începând cu luna septembrie. Din martie până în august, în medie, erau subvenționate cam 120 de legitimații de transport pentru revoluționari. În septembrie au beneficiat de gratuitate doar 61. În bani asta înseamnă o reducere la bugetul local de la 15.000 de lei pe lună la 1.900!

Graficele indică o reducere semnificativă a cheltuielilor și în ceea ce privește persoanele cu handicap. Din ianuarie până în iulie, Ro-A Tir a încasat de la Primăria Reșița subvenții pentru abonamentele a peste 1.550 de persoane cu dizabilități. În realitate însă, beneficiarii par să fi fost mult mai puțini. Drept dovadă, situația din lunile august și septembrie, când au fost emise legitimații gratuite de călătorie pentru 800, respectiv 964 de persoane cu handicap. Dacă până la măsurile impuse de Nelu Popa se plăteau lunar aproximativ 50.000 de lei de la bugetul public către Ro-A Tir, în ultimele luni s-au plătit 25.000, respectiv 30.000 de lei. Aproape la jumătate!

Mult mai spectaculoase sunt cifrele care evidențiază subvențiile pentru abonamentele beneficiarilor pensionari. Din ianuarie până în iulie 2016, Primăria Reșița a suportat costurile pentru un număr cuprins între 47.000 și 68.000 de tichete, ceea ce a echivalat cu sume care au atins, în luna martie, 96.000 de lei! Odată cu reducerea plafonului de pensie și cu decontarea pentru călătoriile efective, nu pe baza unor tabele, numărul beneficiarilor a scăzut spectaculos. În august s-au plătit către Ro-A Tir doar 12.500 de lei, iar în septembrie 14.400 lei. Asta înseamnă o reducere de aproximativ 85 la sută!

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

 

 

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/