Negocieri intense pentru cel mai fierbinte subiect al momentului: tăierile ilegale!

Amplul scandal generat la nivel național, dar și local de ONG-urile de mediu a generat ample dezbateri pentru aprobarea planurilor de management ale parcurilor naționale. În Caraș-Severin, discuțiile se fac pentru parcul care deține cea mai frumoasă cascadă din lume.

De mai bine de 10 ani, planurile de management ale parcurilor care acoperă teritoriul județului stau ascunse în sertarele directorilor care le gestionează. Nici la nivel central interesul nu este unul prea mare pentru că, odată ce nu există reglementare în domeniu, nu există nici limită la tăierea de masă lemnoasă. Emisiunile TV prezentate pe posturile centrale, care au prezentat afacerile care se învârt în domeniu, dar și presiunile puse prin presa locală de ONG-urile de mediu, au generat reacții din partea tuturor instituțiilor care au atribuții de verificare, supraveghere și control, dar și din partea Direcției Silvice a județului Caraș-Severin și a parlamentarilor care cu ani în urmă au ocupat funcții de conducere în această instituție.

În plus, faptul că planurile de management se iau acum în discuție este, totuși, un pas. Mic, e drept! Asta, pentru că negocieri s-au mai făcut și în trecut, fără ca acțiunea de aprobare să aibă finalitate.

„S-a discutat civilizat la nivelul Direcției Silvice, locație în care a avut loc prima dezbatere pe această temă. La Primăria Anina însă au fost unele exagerări, mai ales în contextul în care de la nivelul administrației publice locale nu s-a transmis vreun PUG necesar pentru potențiale investiții”, a declarat Raluca Crîsta, reprezentant al WWF România.

Inițiatorul dezbaterilor este Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului „Regele Mihai I al României” din Timișoara și RNP ROMSILVA – Administrația Parcului Național Cheile Nerei-Beușnița RA. După dezbaterile de la Direcția Silvică, discuții similare s-au purtat și la Oravița.

Propunerile adunate în urma discuțiilor ajung pe masa specialiștilor, urmând ca ulterior să fie aprobate planurile de management.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/