Negocieri Borcean-Bogdea, în spatele ușilor închise! Un petec de pământ pentru Marchesi!

gif card de energie dacus 1000x100 alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

După ce în două ședințe ale Consiliul Local Caransebeș grupul PSD s-a opus scoaterii la licitație a unui teren de 10.000 mp la solicitarea de cumpărare formulată de firma Marchesi, hotărârea a fost aprobată în unanimitate în luna mai. Însă doar pentru 1.000 mp!

Se impun două întrebări în urma discuțiilor din plenul ultimei ședințe. 1) De ce firma a solicitat mai întâi 8.600 de metri pătraţi, practic fiindu-i oferiţi 10.000 m.p., așa cum a fost parcelată zona industrială, și la două luni se răzgândește și solicită doar 1.000 mp? 2) De ce situația Marchesi a fost tranșată într-o întâlnire privată de către primarul Felix Borcean, reprezentantul investitorului şi consilierul local Florin Bogdea – liderul grupului PSD?

Răspunsul ne-a fost oferit de către primarul Borcean, la finalul ședinței. „Grupul PSD a încercat și în cazul Marchesi să pozeze în susținătorul și salvatorul Marchesi. Părerea mea este că reprezentanții firmei au acționat de la început oarecum inconstant, mai întâi solicitând aproape 10.000 de metri pătraţi, după care au cedat și s-au mulțumit și cu 1.000 mp. Acum, deși am purtat discuții în spatele ușilor închise, cum s-a vehiculat ideea, eu am fost destul de transparent, nu am ascuns niciodată că am dorit să împac pe toată lumea și am avut discuții și cu reprezentanții Marchesi, și cu liderul grupului PSD, Bogdea, nu a fost nimic secret, poate că așa este și normal, să discuți cu partea adversă. Eu mi-am arătat tot timpul disponibilitatea de a discuta, pentru că sunt în favoarea dezvoltării municipiului Caransebeș”, a menționat primarul Felix Borcean.

Până la urmă, scopul societății care dorește să investească până la 2,5 milioane de euro în noua hală de producție a fost atins. În fapt, oamenii de afaceri au dorit achiziționarea unui teren care să servească drept bazin pentru colectarea apelor pluviale, solicitat pentru obținerea autorizației ISU, și asta pentru că în zonă Primăria nu pune la dispoziția investitorului utilitățile. Restul terenului solicitat ar fi fost folosit la amenajarea de parcări pentru angajații societății și de spații verzi. Cum înțelegerea a rămas doar pentru 1.000 mp, firma va amenaja doar bazinele de colectare a apei.

publicitate Timisoara banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/