A început Festivalul Internațional Zilele Muzicii!

Teatrul Vechi „Mihai Eminescu” găzduiește în această perioadă cea de-a VI-a ediție a Festivalului Internațional Zilele Muzicii la Oravița, festival ce strânge în oraș nume importante în muzica clasică din toată lumea.

Din astăzi, muzica clasică, opere și operete din toate timpurile, va pune stăpânire pe teatrul din oraș, în cadrul Festivalului Internațional Zilele Muzicii. Timp de 13 zile, Oravița devine centrul cultural al lumii, pentru că soliști din Austria, Franța și Elveția vor încânta publicul Teatrului „Mihai Eminescu”. Concerte simfonice, pianiști și soliști de operă și operetă vin în oraș, în cadrul celui mai important festival de muzică clasică din zonă.

„În inima orașului Oravița a fost construit primul teatru din România, în anul 1817, după macheta Burgtheaterului din Viena. Denumit astăzi Teatrul Vechi, purtând și numele poetului Mihai Eminescu,el este o bijuterie arhitectonică. Dar un teatru nu este doar o clădire, ci şi un lăcaș al Artei. Dorim ca prin toate concertele din cadrul Festivalului Internațional Zilele Muzicii la Oravița să dăinuiască un teatru viu, care emană lumină spirituală”, a precizat Manuela Iana‐Mihăilescu, directorul artistic al festivalului.

Festivalul nu se rezumă doar la concerte, ci iubitorii muzicii clasice cu talent au șansa de a participa la diferite cursuri susținute de nume importante în domeniu. Astfel, se vor desfășura cursuri de măiestrie de canto, susținute de soprana Simina Ivan, solistă a Operei de Stat din Viena, cursuri de măiestrie de violoncel, susținute de violoncelista Alexandra Guțu, și cursuri de măiestrie de pian și de duo pianistic, susținute de pianiștii Deborah Lee, Manuela Iana-Mihăilescu și Dragoș Mihăilescu. Toate aceste cursuri vor avea ca punct final un concert alături de participanți în cadrul festivalului.

Ultima zi a festivalului, în data de 15 august, va fi învăluită într-o atmosferă solemnă, cu un concert de muzică sacră susținută de mezzo-soprana Operei de Stat din Veneția, Aura Twarowska.

Partea bună a acestui festival este că atât participanții, cât și musafirii din străinătate au ocazia să viziteze, în timpul liber din cele 13 zile de spectacole, zona Oraviței. De altfel, pe site-ul principal al festivalului apare descrierea orașului și chiar a județului, plus ce anume ar fi mai interesant de vizitat. Printre obiectivele turistice prezentate se numără Ochiul Beiului, Cheile Nerei, prima gară de pe teritoriul României, cea mai veche farmacie minieră și, bineînțeles, cel mai vechi teatru din țară, Teatrul „Mihai Eminescu”. Astfel, festivalul îmbină perfect cultura cu turismul, cele două domenii mergând adeseori mână în mână.

afis zilele muzicii