Muntele Mic poate crește turistic prin diversificarea investițiilor!

casinoherculane by sungarden

Ninge pe Muntele Mic, vântul bate moderat, iar drumul este deschis în condiții de iarnă. Sfatul proprietarilor de pensiuni: nu plecați la drum fără lanțuri! Parcarea pe platou la 1600 m, inaugurată în acest sezon de iarnă, este deschisă. Tot despre investiții inaugurate în acest sezon ne vorbește unul dintre oamenii de afaceri care a investit în Telescaunul ISAI, Damian Raileanu, prezent în redacția Express de Banat.

După 3 ani în care s-au pregătit documentații și s-a lucrat efectiv în teritoriu, telescaunul ISAI funcționează la parametri normali pe Muntele Mic, iar grija proprietarului este maximă, pentru că siguranța turiștilor este cea mai importantă.

Potrivit lui Damian (Daniel) Raileanu, prezent în studioul Express de Banat, această realizare nu a fost deloc ușoară. „Am observat bunăvoință din partea tuturor de la autorități locale până la cele centrale care au avut de verificat documentații și de pus avize. Ideea noastră, proiectul nostru a fost foarte bine primit, instalația are o lungime de 1,4 km, pornește de lângă schitul Muntele Mic și se sfârșește aproape de antena de pe Munte. Instalația este foarte bine gândită, de exemplu, dacă este vânt mai mare de 65 km la oră, telescaunul se oprește automat, dar noi cunoaștem informațiile despre vreme cu câteva ore înainte și știm când este cazul să nu punem viața turiștilor în pericol. Pe Muntele Mic ceața este de multe ori o problemă, dar depinde de vizibilitate”, menționează Daniel Raileanu în interviul acordat jurnalistului Dan Popovici.

Jurnalistul a fost curios de detaliile tehnice și omul de afaceri a explicat. „Între scaunul tras de cablu și pământ este o distanță de 5-6 metri, este o suprafață ideală pentru intervenția în caz de salvare a unei persoane rămase în scaun. Nu sunt văi pe traseu, telescaunul rulează paralel cu pământul. Este un telescaun cumpărat second hand, dar instalarea în sine, având în vedere terenul pe care îl montezi, a fost anevoioasă și costisitoare”, a precizat Damian (Daniel) Raileanu.

Acesta a mai dorit să menționeze că pasiunea pentru sporturile de iarnă și cunoașterea Muntelui Mic  de la 13 ani, de când vine cu familia, a făcut familia Raileanu să investească în această zonă turistică.

publicitate ziar expresb 1000x100 pizzeria Dimitrios 1000x100

„Ne-am mutat din Republica Moldova în Timișoara, unde mi-am petrecut mai mult de jumătate din viață. Muntele e pasiunea noastră și cred că mai se pot face multe. În primul rând, ar mai trebui locuri de cazare. De exemplu, într-un weekend, cel puțin jumătate din șoferii care parchează în parcarea amenajată anul acesta coboară până seara. De asemenea, ar mai trebui amenajate instalații de schi, pentru că muntele suportă. Se poate organiza transport spre Poiana Mărului sau înapoi spre Borlova, cu cât mai multă diversitate, cu atât mai bine pentru turiști”, spune Daniel Raileanu.

Tot în folosul turiștilor, dar și al celor care investesc pe Muntele Mic ar fi o colaborare între oamenii de afaceri de pe Munte. Și un prim pas ar putea fi introducerea unui schi pass comun.

„Acum, de exemplu, sunt trei instalații cu acces separat pe bază de cartelă sau brățară. Or, dacă ne-am uni și am solicita o cartelă comună pentru accesul pe toate pârtiile, și pur și simplu ele contorizează prin programul schi data și cât s-a schiat pe o pârtie sau pe alta, am fi mai câștigați, pentru că turistul nu ar mai fi nevoit să aleagă și să stea la rând pentru a cumpăra câte o cartelă”, a menționat Daniel Raileanu, care a mai adăugat că media turiștilor într-o din weekend este de 1500-2000 de turiști.

untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/