Monument inedit la Caransebeş

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

După inaugurarea arcului care marchează distanţa cea mai mică din lume dintre o biserică ortodoxă şi una catolică, municipalitatea din Caransebeş a bifat încă un monument creştin pe harta oraşului. O cruce înaltă de 12 metri a fost amplasată înaintea Sărbătorilor Pascale în oraşul de pe Timiş şi Sebeş.

Crucea amplasată pe podul de pe strada Nicolae Bălcescu este o iniţiativă mai veche a administraţiei locale caransebeşene. Momentul ales pentru inaugurarea crucii este şi el unul deosebit, chiar înaintea Sărbătorilor Pascale, sfinţirea acesteia urmând a fi oficiată în perioada imediat următoare. Dincolo de înălţimea impozantă, de 12 metri înălţime şi o anvergură a braţelor de 8 metri, monumentul este cu atât mai deosebit cu cât este situat pe o axă care leagă şi Catedrala Episcopală din Caransebeş, dar şi Crucea de pe Muntele Mic.

promovare banner maxagro

Crucea este din metal şi a necesitat o investiţie în valoare de 17 mii de lei de la bugetul local. Realizarea fundaţiei, soclului şi proiectului de rezistenţă au fost sponsorizate de firma care s-a ocupat de lucrările la centura ocolitoare a municipiului Caransebeş. “Această cruce luminată va fi un simbol al Banatului Montan, o cale de trecere creştină din zona urbană, din zona episcopală, spre zona montană din jurul Caransebeşului, municipiu reprezentativ pentru Banatul de Munte din punct de vedere creştin”, a explicat Marcel Vela, primarul Caransebeşului.

STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/