Momentul adevărului: Noua echipă-fanion a Reșiței, sub cea a comunei Lupac!

Voința Lupac a învins astăzi, în derbiul campionatului județean, cu scorul de 1-0 (1-0), CSM Școlar Reșița, relansând lupta pentru primul loc și, implicit, pentru promovarea în Liga a III-a!

Considerată drept principala candidată la promovare, pe bună dreptate având în vedere condițiile și bugetul de care dispune, echipa din Valea Domanului și-a arătat astăzi limitele pe terenul campioanei en-titre. Victoriile la diferențe de opt sau zece goluri bifate de băieții lui Dan Potocianu de până acum i-au îmbătat cu apă rece pe cei care susțin că Școlarul reprezintă viitorul fotbalistic al Reșiței. Adevăratul potențial al rosso-nerilor s-a văzut astăzi la Lupac și, din nefericire, e clar că actuala echipă, dacă ar promova, nu ar face față nivelului Ligii a III-a.
CSM Școlar a pasat mai bine în prima repriză și a avut o posesie mai bună a balonului pe un teren foarte bun în condițiile ploilor din ultimele zile, însă Voința a jucat mai inteligent. Elevii lui Boșco Vișatovici își cunosc foarte bine limitele și au jucat simplu și direct pe poartă de fiecare dată când au avut ocazia. Așa și-au creat trei ocazii, din care două foarte mari. Rosso-nerii au avut și ei șansa deschiderii scorului, însă Doană jr. nu a fost suficient de inspirat. Golul a căzut cu puține minute înainte de pauză, când Nicola a scăpat singur cu portarul Școlarului și a marcat cu un șut plasat peste acesta.

În partea secundă, oaspeții au pus stăpânire pe balon, gazdele preferând să se apere aglomerat și să aștepte greșeala adversarului pentru a puncta decisiv. Și au fost foarte aproape să o facă în mai multe rânduri. De partea cealaltă, rosso-nerii nu au trimis niciun șut mai sănătos pe poarta lui Petruț. Partida de la Lupac a avut și o fază discutabilă, când arbitrul Dorian Micloșină i-a dat galben pentru simulare lui Costescu, care căzuse în urma unui duel pentru balon cu puternicul Vișatovici. Oaspeții au cerut fault și cartonaș roșu pentru fundașul Voinței, care ar fi faultat în postura de ultim apărător. Ireproșabil, cel puțin până la acea fază, centralul, care s-a aflat foarte aproape de locul în care Costescu a căzut, a fost foarte sigur pe el când a scos cartonașul și i-a arătat jucătorului că e pentru a doua oară când încearcă să-l păcălească. Părerile rămân împărțite, pentru că un ușor contact pare să fi existat. Indiferent dacă Micloșină a greșit sau nu la acea fază, în teren, echipa mai bună a fost fără niciun fel de dubiu Voința Lupac. Meciul de astăzi nu numai că a redeschis lupta pentru promovare, dar i-a readus cu picioarele pe pământ pe cei care deja văd Școlarul în Liga a III-a. Și nu oricum, ci bătându-se pentru eșalonul secund. Realitatea e însă alta, strategia în Valea Domanului trebuie regândită. Chiar din această iarnă, pentru că, altfel, încă un proiect se va încheia cu un eșec și alte miliarde vor fi aruncate pe Bârzava!

„S-au întâlnit cele mai bune echipe ale județului, primele două clasate, două echipe bune, cu jucători de valoare. Încă o dată, Voința Lupac a dat dovadă că are jucători de caracter și cu valori individuale. Noi și în retur ne vom bate la primele locuri. Felicit și echipa oaspete, are o stabilitate mai mare decât noi la ora actuală, dar noi jucăm până la final. Din ce am văzut eu din teren, după numărul de ocazii avute, cred că am meritat victoria. Noi ne batem până la final, de ce nu, chiar pentru locul întâi”, a declarat Boșco Vișatovici, antrenorul-jucător al Voinței Lupac.

Dan Potocianu, antrenorul Școlarului, își dorește un plus de experiență în echipă, chiar dacă îi are în primul unsprezece pe Leo Doană, ajuns la 45 de ani, sau Breșneni și Costescu, jucători cu destule meciuri în picioare în primele trei eșaloane. „Trebuia să vină şi această înfrângere. Avem deja 30 de meciuri în care nu am pierdut şi e normal, când joacă liderul…, adică, primele două locuri, să fie orice fel de rezultat. Cred că a fost un meci plăcut, cu două echipe care au încercat să joace, cred că noi mai mult, mai ales în a doua repriză, dar ei au, încă, un plus de experienţă faţă de noi, au jucători mai experimentaţi. Noi jucăm cu juniori, plus noi avem încă vreo doi-trei, ei au şapte-opt cu experienţă şi asta s-a văzut azi. Cine a greşit mai puţin a câştigat. Ei, noi am greşit din păcate. A fost o greşeală personală, a alunecat băiatul nostru şi s-a terminat. Puteam şi noi, şi ei, dar… Felicit echipa gazdă şi, aşa, poate, într-un fel e bine ca să rămână lupta deschisă pentru retur. Nouă ne lipsesc, încă, trei-patru jucători, mai ales în atac, acolo, care să bage mingea în poartă. Cred că avem şanse. Un pic, suntem favoriţi noi pentru retur. Avem acum două-trei luni în care putem să ne reorganizăm, mai ales că acum ştim, o să ne batem, clar, pentru Divizia C. În vară, echipa a fost un pic pe fugă făcută, am apelat la aceeaşi, dar, o să plece câţiva şi, de-acum, fiind obiectivul clar, din retur o să apară şi jucătorii ăştia, care o să facă, un pic, diferenţa şi să ne dea experienţa de care avem nevoie”, a declarat antrenorul Școlarului.