Momente penibile în Valea Domanului! Magazionerul Mitică se mai gândeşte dacă lasă echipa să joace sâmbătă!

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Lucrurile au luat-o complet razna la Metalul, unde jucătorii lui Opriţa au ajuns să se antreneze în tricourile în care dorm sau pe care le-au împrumutat care de pe unde a putut! Meciul cu Olimpia Satu Mare e în mare pericol!

Auditul intern comandat de administraţia publică locală în Valea Domanului nu a fost încă finalizat, astfel că răspunsurile legate de calitatea managementului practicat de Cătălin Rufă mai trebuie aşteptate. Primele semnale sunt însă surprinzătoare pentru multă lume, în sensul că, în afara unor datorii, nici mici, dar nici mari, într-un cuantum obişnuit pentru un club de fotbal, nu ar exista alte probleme. Cu alte cuvinte, toată tensiunea întreţinută în ultimul an nu şi-ar fi avut rostul şi a afectat parcursul echipei şi imaginea clubului. Dar mai bine să aşteptăm datele oficiale!

Până atunci însă, Daniel Opriţa şi jucătorii săi sunt băgaţi la mijloc, fără voia lor şi total nefiresc, între administraţia publică locală şi patronul Cătălin Rufă. După ce Adrian Ciocan, culmea, coordonator al CSM Şcolar şi fără nicio calitate oficială la Metalul, i-a instigat pe jucători să ameninţe cu intrarea în grevă, piedicile puse echipei s-au ţinut lanţ. Lucrurile sunt deosebit de grave pentru că au încercat să facă rău Metalului tocmai oameni plătiţi din bani publici să performeze în Valea Domanului. S-a făcut tot posibilul ca Metalul să nu primească licenţa pentru sezonul următor, dar şi despre asta vom vorbi în zilele următoare, pentru că în această dimineaţă s-au văzut adevăratele dimensiuni ale haosului de la Reşiţa.

Supărat că nu şi-a primit leafa de trei sau patru luni, magazionerul clubului, un simpatic domn Mitică, i-a trimis pe fotbalişti în pijamale la antrenament. „Eu am venit la lucru, pentru că nu puteam lipsi nemotivat, dar eu nu deschid magazia! Până nu se rezolvă ceva, nu văd ceva concret, eu nu deschid magazia!”, şi-a justificat Mitică gestul. În aceste condiţii, elevii lui Opriţa s-au antrenat fiecare în ce a găsit. Jenaţi de situaţia în care au fost puşi, rosso-nerii s-au întrebat la finele şedinţei de pregătire în ce vor juca sâmbătă, pentru că echipamentul este sub cheia domnului Mitică. Dar asta nu e tot, chiar dacă Opriţa şi jucătorii preferă să-şi ţină gura. În Valea Domanului s-a ajuns atât de departe în ultima vreme încât terenul e tăvălugit şi tuns doar dacă au chef sau nu uită unii şi alţii. Cu udatul suprafeţei de joc lucrurile stau cam la fel şi mai sunt atâtea de povestit! Mai important este că au apărut din nou restanţe financiare către fotbalişti. Interesant este că administraţia locală nu se mai grăbeşte să alimenteze conturile clubului cu acel miliard după cea mai recentă şedinţă extraordinară de consiliu local, deşi, aşa cum a anunţat oficial reprezentantul primăriei, finanţarea nu a fost întreruptă.

untitled design set 970x90 px

În tot acest haos, apar însă şi veşti bune, de la viceprimarul Ioan Crina, care ar putea avea un rol determinant în continuarea proiectului Metalul. „Deocamdată nu s-a schimbat nimic. Datoriile astea care se propagă ar fi singurul aspect, dar din ce am verificat eu nu am găsit lucruri deosebite. Finanţarea merge mai departe potrivit contractului de finanţare. Eu, personal, cred că echipa va merge mai departe, nu se pune problema desfiinţării sau mutării ei de la Reşiţa”, a declarat viceprimarul Reşiţei pentru expressdebanat.ro.

Rămâi pe expressdebanat.ro! Revenim cu amănunte foarte interesante din Valea Domanului!

banner td untitled design set 970x90 px

Comments

  1. Gusca says:

    Ciocan nu a instigat la nimic , de teren se ocupa Oprita personal cu administratorul clubului asa ca informatiile tale Dani sunt gresite. Nu vom intelege acest loby pro Rufa. Echipa nu a primit salariile pe ultimile 3 luni. 3 luni restante insemna peste 2 miliarde. Datorie peste datorie se aduna zilnic la diversi furnizori , situatia e tot mai critica. Acest domn Mitica nu trebuie sa traiasca ? domn Mitica trebuie sa lucreze gratis ? sa fie sclav ? Dani , chiar atat de prosti ne crede Rufa ? chiar toti suntem prosti in orasul asta ?

  2. suporter says:

    Din tot acest articol…cred ca doar partea cu Mitica este adevarata, in rest, fie autorul articolului vrea sa ii faca rau domnului Ciocan respectiv Csm Scolar, fie este total dezinformat si mintit!!!

  3. maciucar says:

    Dar dacă e adevărat ce a făcut Ciocan?

  4. Reșițean says:

    Toată lumea se plânge, ba nu sunt salarii, nu este mâncare, nu este apa, nu suntem în liga 1, nu avem aia, nu avem ailaltă. După cum se szoneste, la sfârșitul campionatului acest club va aparține primăriei, dacă pleacă actualul patron. Sunt sigur ca atunci o sa fie de toate, prosperitate, bani, liga 1. Hahahaha

  5. suporter says:

    rufa ne-a prostit pe toti. in viitor clar nu mai trebuie avut incredere in bucuresteni .angajatii clubului se plang de rufa , echipa la fel , cei care au asigura diverse servicii la fel si atunci tot noi suntem de vina ?rufa pleaca !

  6. resitean says:

    de la anul nu vom mai avea echipa in liga a 2 a si lumea va fi multumita ca a plecat Rufa.dar Rufa va pleca cu tot cu jucatorii aia putin care ii va mai avea caci sunt 6-7 jucatori care termina la vara contractul? dar toti cunoscatorii fenomenului stati linistiti ca va pleca rufa cu tot cu echipa si toata lumea va fi fericita atunci

  7. tribuna says:

    Dincolo de unele momente tensionate, presarate cu faze hilare (cum este cea descrisa in articol), ne ramane speranta ca, intr-un final, Metalul isi va gasi drumul. Ramane de vazut care va fi pretul. Succes baietilor la meciul de sambata! Tinuta obligatorie!!!

  8. Curiosul says:

    Au venit, au plecat, banii pe ei cine i-a luat? Pascal, Zăvoi, Ciucă, Ciuculescu, Tomozei, Plecanciuc, Vătăjelu, Breşneni, C. Stoica, Staicu, Ciobanu, Nogo ş.a.m.d.

  9. resitean says:

    dintre toti acestia doar vatajelu a plecat pe o suma de bani…. cunoscuta facuta public… la nivel de liga a 2 a jucatorii pleaca din postura de liber de contract se reziliaza contracte efectiv nu sunt bani pt transferuri…. de altfel si toti jucatorii au venit tot gratis la echipa..

  10. Curiosul says:

    ma ce le sti tu ktaline…..

  11. dan says:

    Rufa ar trebui sa dea bani la echipa nu ziaristilor. Stanciule nu te inteleg de ce tot il aperi pe arogantul asta de asa zis investitor, care de fapt s-a dovedit ca nu are nicio para chioara. Echipa sufera din cauza lui si si-a batut joc de resiteni. De aceea ii este frica sa mai vina pe la noi. Nu Ciocan i-a instigat pe jucatori ziaristule ci neplata salariilor acestora. Primaria s-a tinut de cuvant dar fratele tau de suferinta, Rufa, a uitat de jucatori. Stanciule tu in Resita traiesti, cum de poti sustine tepari ca Rufa.

  12. una says:

    mortii matii piticule cu articolele tale… ma jur pe ce am mai scump ca iti iei o mama de bataie… de te muti la rUFA…

  13. resita says:

    mortii matii piticule cu articolele tale… ma jur pe ce am mai scump ca iti iei o mama de bataie… de te muti la rUFA…

  14. Mitica magazionerul says:

    Am fost sfatuit sa procedez in acest fel . Daca nu ascult imi pierd postul.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/