Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin este principalul vinovat pentru haosul din instituție și pentru bilanțul foarte sărac după primul an de mandat! Asta susține deputatul PSD...
O primă tranșă de doze de vaccin antigripal au fost trimise de Ministerul Sănătății către Direcția de Sănătate Publică a județului Caraș-Severin. La mijlocul acestei...
Pentru pacienții COVID-19 internați la Terapie Intensivă, statul plătește peste 4.500 de lei pe zi și puțin peste 1.800 de lei pentru cei aflați pe...
Doi consilieri locali din Caraș-Severin au fost declarați în stare de incompatibilitate, respectiv – conflict de interese de către Agenția Națională de Integritate. Agenția Națională...
În conformitate cu prevederile Legii nr. 226 din 16.09.2021 şi prevederile H.G. nr. 1073 din 11.10.2021, familiile şi persoanele singure din oraşul Moldova Nouă al...
Romeo Dunca și-a prezentat bilanțul primului an de mandat! Realizările sale sunt, de fapt, realizările administrației Hurduzeu! Dacă nu ar fi atât de plin de...
108 cadre didactice au participat la proba scrisă a concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat din...
Programul Național de Investiții „Anghel Saligny” este văzut de mulți primari ca un colac salvator, cu ajutorul căruia își pot îndeplini măcar o parte din...
Președintele Colegiului Medicilor susține suspendarea tuturor cadrelor medicale care prezintă în spațiul public teorii nevalidate științific. „Ca medic și ca președinte al Colegiului Medicilor din...
La nivel de Caraș-Severin, potrivit celor mai recente date, s-au imunizat împotriva SARS-CoV-2 circa 80.000 de persoane. Peste 5.300 dintre ele au făcut deja și...
Vaccinurile împotriva rujeolei protejează toată viața, imunizările împotriva varicelei protejează timp de 10 până la 20 de ani, iar vaccinurile împotriva tetanosului durează un deceniu...
Informații tot mai îngrijorătoare vin de la Direcția de Sănătate Publică a județului Caraș-Severin. În ultimele două zile au fost anunțate peste 20 de decese...
Polițiștii cărășeni au intensificat controalele în localitățile unde rata de infectare cu SARS-CoV-2 a depășit 7,5 cazuri la mia de locuitori. În acest weekend, zeci...
România doboară încă un record negativ! Sunt 1.737 pacienţi COVID la ATI! În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 15.239 cazuri noi de infectare și...
Nici astăzi în spitalele din România nu mai este liber vreun pat la terapie intensivă! România a doborât sâmbătă încă un record negativ, cu 1.737...
Premierul interimar Florin Cîțu nu este de acord cu măsura carantinării. Un medic îi atrage însă atenția în termeni duri: am ajuns în situația în...
Senatorul social-democrat de Caraș-Severin, unul dintre politicienii care „nu judecă niciodată cu ficatul”, recunoște că PNL și PSD ar putea asigura guvernarea în următorii trei...
La nivel național s-a bifat un nou record privind pacienții în stare gravă, ajunși la ATI, în timp ce în Caraș-Severin s-a atins numărul maxim...
Premierul interimar Florin Cîțu anunță introducerea certificatului verde în magazinele neesențiale: „Știu că este un subiect nepopular, îmi asum acest risc politic”. Biroul Executiv al...
Prefectul județului, Cristian Gâfu, a solicitat în luna septembrie controale în vederea asigurării distribuției și depozitării în condiții de igienă și siguranță a produselor pentru...
Partenerii din cadrul proiectului DREAM ROAD s-au reunit online la mijlocul lunii octombrie pentru a discuta stadiul desfășurării activităților, precum și planul de bătaie pentru...
Numărul unităților de învățământ din Caraș-Severin care au trecut în totalitate la cursuri online este aproape dublu față de începutul săptămânii. A crescut și numărul...
Reluarea activității miniere în orașul de la malul Dunării e în continuare amânată de omul instalat de Florin Cîțu la șefia Agenției Naționale pentru Resurse...
Romeo Dunca nu are prea multe de trecut pe lista realizărilor după primele 12 luni petrecute în funcția de președinte al Consiliului Județean Caraș-Severin! Nici...
„Aș merge pe ideea de a folosi certificatul verde și în magazine”, afirmă Florin Cîțu. Premierul interimar precizează că decizia ar putea fi luată de...
Autoritățile franceze au modificat condițiile de intrare în țară pentru românii care nu s-au vaccinat împotriva COVID-19. Astfel, călătorii români trebuie să prezinte fie un...
Un anunț îngrijorător a fost transmis redacției noastre printr-un mail anonim. Mai apoi, aceeași informație a început să circule și în mediul online: în centrele...
Este pentru prima dată când județul Caraș-Severin înregistrează atât de multe decese într-o singură zi în rândul persoanelor infectate cu SARS-CoV-2. Cea mai neagră zi...
„Avem nevoie de un PRIM-MINISTRU pentru români, nu pentru interesele personale”, spune Marius Damian în declarația politică susținută în Camera Deputaților. Atac la adresa lui...
Instituţiile publice nu vor mai putea solicita copii ale actelor, potrivit unei legi adoptate astăzi de Camera Deputaților. Potrivit deciziei, vor fi interzise copiile inutile,...
Marile lanțuri de retaileri Penny, Carrefour, Kaufland, Auchan și Cora au fost verificate zilele acestea de echipe ale Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor (CRPC) București-Ilfov...
Adăpostul de câini din Moldova Nouă va primi sprijin de la timișoreni. Asociația Look Inside dă startul unei campanii de colectare de hrană, proiect aflat...
Bergenbier S.A., parte a grupului Molson Coors Beverage Company, își extinde portofoliul și lansează Caraiman, o bere cu un gust echilibrat, care invită consumatorii la o pauză binemeritată. Prin...
Societatea de Transport Public Timișoara este în căutarea unor conducători de bord (autobuze, troleibuze, tramvaie), cu experiență, pentru a se alătura echipei sale. Responsabilitățile postului: – Conducerea mijloacelor de...
Primăria Timișoara plătește 250.000 euro celor de la IFC, parte a Băncii Mondiale, în vederea elaborării documentațiilor necesare construcției noului spital municipal. Dominic Fritz, primarul Timișoarei, și Mehita Fanny...
Bergenbier S.A. lansează Caraiman, cel mai nou brand din segmentul de bere core
Primarul PSD de Orțișoara candidează din partea AUR pentru un nou mandat
Depozit ilegal de fier vechi din Timiș, închis de Garda de Mediu
Proiecte sportive, susține la Timișoara cu 2,5 milioane de lei
Timișoara mai curată, după ce au fost adunate zeci de tone de gunoaie
Liderii contrabandiștilor și funcționari publici, reținuți de DIICOT Timișoara
Romeo Dunca, „inculpat” pentru inducerea în eroare a organelor judiciare și șantaj!
Tomac, Orban și Drulă i-au rupt lui Voina protocolul cu PSD!
Apa termală de la Băile Herculane, decizia consilierilor județeni
Întrebări ale celor cu afaceri: De ce să-mi mai fac un site dacă există social-media? Sau: Ce sens are un site de prezentare în loc de Facebook sau Instagram?...