Mocioalcă s-a orientat în ceasul al 12-lea. Îl susţine pe Dragnea!

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Comitetul Executiv Național al PSD a decis, azi, susținerea președintelui PSD Liviu Dragnea în toate funcțiile politice deținute de acesta la conducerea partidului și la conducerea Camerei Deputaților.

În şedinţa CEx de astăzi după-amiază, bine pregătită de către Liviu Dragnea, care a amânat-o până când s-a asigurat că nu mai există lideri judeţeni ai PSD dispuşi la a-i cere demisia, a fost adoptată, se spune că în unanimitate, o declaraţie de susţinere a preşedintelui lor, după condamnarea acestuia de către instanţa supremă.

Prezentăm mai jos textul integral al „Declarației Comitetului Executiv Național al Partidului Social Democrat“, asumată de toţi membrii CEx, deci atât de către vicepreşedinţii partidului, cât şi de către preşedinţii organizaţiilor judeţene PSD.

„Având în vedere programul de guvernare asumat de Partidul Social Democrat în fața cetățenilor români, la alegerile generale din 2016;

Ținând cont de măsurile din acest program, care urmează să fie luate sau care sunt deja în curs de implementare și care pot aduce beneficii majore în ceea ce privește creșterea veniturilor românilor și pentru realizarea investițiilor de interes strategic pentru România;

Luând în considerare faptul că președintele PSD, Liviu Dragnea, este garantul politic al realizării programului de guvernare și principalul factor de stabilitate al guvernării și al majorității parlamentare;

Respectând prezumția de nevinovăție și dispozițiile în această materie din directivele europene, din deciziile CEDO și ale Curții Constituționale, care statuează acest principiu ca una din valorile fundamentale ale democrației și ale statului de drept,

Comitetul Executiv Național al Partidului Social Democrat,

DECIDE:

1) Susținerea a președintelui PSD Liviu Dragnea în toate funcțiile politice deținute de acesta la conducerea partidului și la conducerea Camerei Deputaților din Parlamentul României.

1000x100 (4)

2) Susținerea Guvernului condus de primul ministru Viorica Dăncilă, pentru continuarea și accelerarea realizării măsurilor prevăzute în programul de guvernare.

3) Realizarea tuturor demersurilor legale și constituționale pentru finalizarea și accelerarea procedurilor privind adoptarea modificărilor la legile justiției și a codurilor penale, pentru punerea acestora în acord cu deciziile Curții Constituționale, a Curții Europene Drepturilor Omului, a directivelor europene și în conformitate cu standardele în această materie ale Comisie de la Veneția

4) Utilizarea cu fermitate a tuturor mecanismelor și procedurilor legale și parlamentare pentru denunțarea abuzurilor din Justiție, realizate în baza unor protocoale secrete ilegale.

5) Utilizarea cu determinare a tuturor căilor legale pentru consolidarea autorității Curții Constituționale, astfel încât deciziile definitive și obligatorii ale acestei instanțe supreme să fie respectate și puse în executare de către toate autoritățile statului român“.

Până la această oră, liderul PSD Caraş-Severin, deputatul Ion Mocioalcă, nu a făcut nicio declaraţie publică. Dar după ora 16, la aproape 24 de ore distanţă de la pronunţarea sentinţei de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Mocioalcă a dat un prim semnal pe Facebook. Prin postarea declaraţiilor făcute de Marian Neacşu, secretarul general al PSD, şi Rovana Plumb, în numele Organizației Femeilor Social Democrate, care anunţau că „PSD rămâne strâns unit în jurul președintelui“. Al preşedintelui Liviu Dragnea.

 

Sursă foto: arhivă.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/