Sindicaliştii îi scot pe reşiţeni în stradă

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Astăzi, între orele 14.00-16.00, are loc mitingul de protest organizat de CNS Cartel Alfa şi BNS, la care reşiţenii sunt chemaţi să-şi exprime dezacordul cu privire la modul în care este tratată criza în România. Totodată, sindicaliştii vor protesta faţă de tratatul internaţional care urmează să fie semnat la 1 martie şi care va impune noi măsuri de austeritate.

Reşiţenii nemulţumiţi de nivelul de trai şi de efectele crizei economice sunt aşteptaţi astăzi în faţa prefecturii, ca să scandeze alături de sindicalişti. “Efectele crizei economice și sociale au ajuns la un nivel intolerabil pentru milioane de români. Singurul răspuns pe care guvernanții au fost in stare să-l dea până acum a fost adoptarea unor măsuri dure de austeritate: tăierea salariilor, dereglemetarea pieței muncii, destructurarea dialogului social și a mecanismelor de negociere colectivă, privatizarea serviciilor publice, mărirea vârstei de pensionare și înghețarea pensiilor. Toate acestea nu fac decât să adâncească efectele crizei”, a declarat Marian Apostol, preşedintele CNS Cartel Alfa.

promovare banner maxagro Muzeul TM

O altă problemă este că, potrivit liderului CNS Cartel Alfa, există pericolul ca Europa să fie aruncată într-o nouă criză economică. Summitul European din 30 ianuarie 2012 a finalizat un nou tratat internațional care introduce disciplina bugetară și prevede sancțiuni în cazul depășirii deficitelor. „Semnarea acum de către România a acestui acord, la Consiliul European din 1-2 martie, va duce la blocarea investiţiilor şi va arunca țara într-o gravă recesiune economică, ale cărei efecte drastice vor fi resimțite pe termen lung. Alături de sindicatele din toată Europa, CNS “Cartel ALFA” respinge acest tratat, care riscă să afunde întreaga Europă în criză”, a mai spus Apostol.

1000x100 (2) STPT job 1000x200

Comments

  1. Andrei says:

    Domnilor, acest miting in Resita e facut de ochii lumii sunt curios cita lume iese in strada. Ca sa explic cele spuse de mine, va pot spune ca liderii de sindicat sunt pe mana cu puterea si nu au interes ca nou prostimea sa iesim in strada. Pana nu demult liderul meu de sindicat venea cu liste cu semnaturi, cu loby ca sa iesim in strrada, dar de cativa ani parca nu ar mai fi lider de sindicat ci om pal puterii. Acum, adica ieri am primit un telefon de la secretara si am fost intrebat daca-s intaresat sa ies in strada. Asa ca am inteles ca suntem pe cont propriu,cine vrea o mica schimbare sa iasa ,nu sa stea la caldurica.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/