Ministrul Justiției, la Reșița. A anunțat investiții de 1.000.000 de lei la Tribunalul Caraș-Severin!

Din 1996, de pe vremea ministrului Valeriu Stoica, niciun alt ministru al justiției n-a mai călcat în instanța de la Reșița. În premieră, Robert Cazanciuc a vizitat astăzi spațiul în care magistrații cărășeni își derulează activitatea.

În mare, ministrul s-a declarat mulțumit de ceea ce a găsit la Reșița, dar, cu toate acestea, Tribunalul Caraș-Severin va trece printr-un amplu proces de modernizare. Nu același lucru însă se poate spune despre celelalte instanțe de judecată din județ. Nici la capitolul investiții și nici la capitolul personal.

Așadar, în programul de investiții al Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, instanța din Caraș-Severin este cuprinsă cu un proiect de extindere a Tribunalului. Proiectul există încă din 2012, iar în acest an încep efectiv lucrările, promite ministrul Justiției. Valoarea lor se ridică la un milion de lei.

„Am văzut că lucrurile nu arată rău la Reșița, cu siguranță e loc și de mai bine și e loc și de mai bine și în Reșița, și în restul județului. Voi merge și la Caransebeș să văd starea infrastructurii instanței. Motivul principal a fost includerea Reșiței în Programul Național de Investiții în sediile aflate în capitalele de județ. Noi avem în derulare la minister un proiect cu Banca Mondială care s-a axat în ultimii 10 ani mai degrabă pe instanțe mici decât pe instanțe mari. Pe final de proiect avem și câteva instanțe mari incluse, ceea ce este foarte bine, dar, din păcate, de-a lungul timpului au fost puțin neglijate capitalele de județ și spun de capitalele de județ pentru că acolo, de regulă, avem cea mai mare încărcătură de cauze. Fără să ai o infrastructură adecvată la nivelul capitalelor de județ este foarte greu să vorbești de celeritate, de un act de justiție de calitate”, a declarat Robert Cazanciuc, ministrul Justiției, prezent astăzi la Reșița.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

În ceea ce privește restul instanțelor de judecată din Caraș-Severin, ministrul spune că lucrurile nu stau foarte bine. „Este nevoie de investiții destul de importante din câte am văzut eu. O să vedem în continuare pe ce ne axăm. Mai degrabă pe fonduri europene, pe ceea ce înseamnă reabilitare de monumente istorice, dacă avem asemenea situații. Înțeleg că la Oravița ar fi monument istoric. Vedem ce categorie și dacă s-ar putea încadra. Este un efort foarte mare făcut de întregul sistem și, bineînțeles că indiferent cum pui problema, tot ajungi la resursa umană. Am stat de vorbă cu oameni dăruiți profesiei, care vor să găsească soluții pentru a face lucrurile să meargă și aici, dar este cu siguranță nevoie și de o reașezare a resursei umane la nivel de sistem judiciar. Avem nevoie în continuare de judecători, dar avem nevoie mai degrabă de grefieri, de personal de suport”, a adăugat ministrul.

Robert Cazanciuc a purtat discuții atât cu judecătorii Tribunalului, cât și cu avocații din Baroul Caraș-Severin. Pe toți i-a încurajat să îi transmită sugestii pentru îmbunătățirea sistemului judiciar.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200

Comments

  1. R. Milenovici says:

    Haloooo !!! ministrule cocalar de Bucuresti , nu cumva ai venit in zona ca sa musamalizezi fraudele Fondurilor Europene de catre firmele paravan ale celor de la SRI ? Nu cumva ai fost trimis de consilierul tau personal care este ”securistul activ la SRI” ? Chiar si unii din conducerea CJ , Caras-Severin , pare a fi si ei activi ca ”securisto-SRI-ti” , ca nimeni nu-i sifoneaza in indeletnicirile lor de ”talhari profesionisti” . Da pana cand bai boule ?

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/