Stepanescu a renunţat la fotbal!

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Modificările survenite în fotbalul reşiţean l-au determinat pe primarul municipiului Reşiţa să îşi dea demisia din Consiliul Director al Asociaţiei FCM. Aceasta a fost aprobată în ultima şedinţă de plen a Consiliului Local.

Fotbal Club Municipal Reşiţa nu mai are preşedinte. Asta, pentru că edilul-şef Mihai Stepanescu a hotărât să demisioneze, propunând pe altcineva în locul său. Decizia primarului l-a determinat şi pe Ioan Crina, viceprimarul oraşului, să facă acelaşi lucru, acesta deţinând funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Director al asociaţiei. Astfel, în locul celor doi, organizatorul de competiţii Adrian Ciocan a fost propus ca preşedinte al clubului reşiţean, iar Gheorghe Năsturel, vicepreşedinte.

untitled design set 970x90 px

Ieşim din joc din cauza modificărilor făcute în fotbalul reşiţean. De altfel, consider că o persoană responsabilă din cadrul clubului de pe Valea Domanului ar putea să îşi îndeplinească corespunzător cerinţele specifice unui asemenea post. De exemplu, organizatorul de competiţii, domnul Adrian Ciocan, este un tip activ, agreabil şi cu multe calităţi şi cred că, până la urmă, este în măsură să reprezinte Primăria şi Consiliul Local la acest club al nostru”, a explicat edilul-şef Mihai Stepanescu.

banner td untitled design set 970x90 px

Comments

  1. LuxPhotoFuchs says:

    Care club al nostru? Valea Domanului a intrat in stapanirea valcenilor, timisorenilor, a bucuresteanului Rufa si a altora veniti de aiurea. AFCM Resita din rossonero si-a schimbat coloratura in alb albastru ai Gloriei, CU antrenori si jucatori din Govandari. Numele de AFCM l-au pastrat altfel ar fi pierdut locul…Ce au preluat Adi Ciocan si handbalistul Nasturel? Initiale?

  2. LuxPhotoFuchs says:

    La tzanc o tulira… Giarmata, see you Beloia in lot spulbera orfana AFCM Resita CU 3-1. Ciocan si Nasturel sa raspunda in fata contribuabililor resiteni!!!! In imagine, noul vicepresedinte a AFCMR intrebandu-l pe fostul presedinte AFCMR: Mai Gurgule, mingea de fotbal e mai mare sau mai mica decat cea de handbal?

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/