Mihaela Tatu prezintă festivalul de folclor de la Bocșa!

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Festivalul-concurs „Aurelia Fătu-Răduțu”, ce dă șansa afirmării noilor talente în muzica populară, are invitați surpriză atât în juriu cât, și la partea de prezentare.

După multă vreme, festivalul ce deschide noi orizonturi pentru tinerii talentați în folclor reintră în scenă începând de mâine, în incinta Casei Orășenești de Cultură Bocșa. Așa cum a fost anunțat, juriul concursului va aduna nume importante atât din industria muzicală, cât și din cultura locală. Astfel, președintele juriului va fi profesorul Gelu Stan, iar dintre membri vor face parte Gheorghe Țunea, directorul Centrului Județean de Promovare a Culturii Tradiționale, profesorul Constantin Tufan Stan, dar și renumita interpretă de muzică populară Ramona Vița și cântăreața Maria Didraga.

Însă surpriza cea mare este prezentatoarea concursului, faimoasa vedetă TV Mihaela Tatu, care va da un plus de notorietate întregului concurs. De asemenea, vineri, zilele de festival se vor încheia cu un concert extraordinar susținut de maestrul Gheorghe Zamfir, artist de talie internațională.

promovare banner maxagro Muzeul TM

Deschiderea oficială va avea loc mâine, de la ora 18:00, cu ansamblul «Bocșana» al Casei Orășenești de Cultură Bocșa. De la ora 18:20 va începe concursul național de interpretare vocală «Aurelia Fătu-Răduțu». Cea de-a doua zi de festival va începe la aceeași oră și va cuprinde festivitatea de premiere și gala laureaților, susținută de artiștii Maria Didraga, Ramona Vița, Aurelia Roșu Popa, câștigătoarea primei ediții a festivalului, în 1977, dar și maestrul Gheorghe Zamfir”, a explicat Ioan Liuț, directorul festivalului.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/