Mesajul lui Lucian Dobre către părinți: „Lăsați copiii să facă sport!“

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

O amplă competiție dedicată fotbalului juvenil a avut loc în județul Caraș-Severin, cu participarea mai multor echipe din România și Serbia. Cei mici au fost mari într-un weekend dedicat lor în exclusivitate.

Aflată la prima ediție, competiția a fost organizată la inițiativa fostului fotbalist reșițean Lucian Dobre, care a deschis de curând în municipiul de pe Bârzava o școală de fotbal. Forfotă mare a fost la Reșița, unde s-a jucat pe trei stadioane (Mircea Chivu, Gloria și Arsenal), dar și în tabăra de la Râul Alb. Chiar dacă în ultima zi a competiției a plouat, nimic nu le putea răpi copiilor bucuria de a juca fotbal.

Lucian Dobre a fost încântat de ceea ce a văzut timp de trei zile, la propria competiție, Cupa LifeCare: „Sunt foarte mulțumit de feedback, s-au prezentat atâtea echipe la turneu. Au mai fost unele lacune, dar ușor-ușor trebuie să înțeleagă și părinții că nu este decât un joc, nu este decât o competiție, în care există întotdeauna un învins și un învingător. Chiar eu însumi, ca organizator, am câștigat doar la o categorie de vârstă. Țin la corectitudine, la transparență. Am vrut doar să joace copiii și să se distreze. Dar părinții trebuie să înțeleagă că dacă nu câștigă copiii dânșilor, asta nu înseamnă că nu joacă bine sau nu se antrenează. A plouat duminică toată ziua, au jucat copii de opt-nouă ani câte două-trei meciuri pe ploaie. Vă dați seama ce efort fenomenal au făcut. Eu le mulțumesc copiilor și tuturor părinților care au înțeles doar să-și încurajeze copiii.”

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157667608666845″]

Lucian Dobre a dezvăluit pentru Express de Banat ce și-a dorit prin organizarea acestei competiții. „Am vrut să le transmit tuturor părinților că ar fi bine să-și orienteze copiii către sport, către mișcare, pentru că vedem statisticile care sunt destul de îngrijorătoare. Unul din cinci copii suferă de obezitate și deja este o problemă destul de gravă. Pentru că forța de muncă nu va mai exista la un moment dat din cauza acestui fapt, că nu ne îndreptăm copiii către sport. Suntem comozi, îi lăsăm pe copii în fața calculatorului, îi știm acolo și zicem că e bine. Dar e greșit. Nu facem un efort să-i îndreptăm către sport, e adevărat că e destul de greu, implică anumite costuri financiare. Dar care e cea mai bună investiție în afară de propriul tău copil?“, a precizat Lucian Dobre.

untitled design set 970x90 px

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157667608694765″]

Acesta s-a referit și la cei ce l-au sprijinit în demersurile sale de promovare a fotbalului juvenil, de promovare a mișcării în rândul copiilor: „LifeCare este sponsorul principal, dar vreau să mulțumesc și Primăriei Reșița, domnului Crina, președintelui AJF Caraș-Severin, Viorel Lolea, precum și directorului DJST Caraș-Severin, Cătălin Hogea. Mulțumesc tuturor celorlalți sponsori care m-au ajutat la această primă ediție. Sper să reușim să ne organizăm mult mai bine la ediția a doua. Sunt probleme cu locurile de cazare, sunt hoteluri care nu înțeleg că vorbim despre copii și nu mai lasă din preț, am întâlnit și un caz în care pur și simplu am fost scos din hotel, respectivul nu a stat deloc de vorbă cu mine. Nu înțeleg de ce atâta răutate, până la urmă totul e în beneficiul acestui oraș. Am încercat să repun Reșița pe harta fotbalului juvenil.“

YouTube video

Câștigătoarele competiției au fost: UTA (categoria de vârstă 2001), Electrica Timișoara (2005), CSM Școlar Reșița (2006), Poli Timișoara (2007), CSM Școlar Reșița (2008) și AS Mundo Club Reșița (2009). Clubul organizator, AS Mundo, a mai participat la categoriile de vârstă 2008 (unde s-a clasat pe locul al treilea), 2007 (a disputat finala) și 2005. Indiferent de locul ocupat, toții copiii au fost declarați câștigători. Doar prin faptul că au participat la întrecere. Oaspeții din Arad, Timișoara, Hunedoara, Târgu Jiu sau din Serbia au plecat cu o impresie plăcută din Banatul Montan și cu siguranță vor reveni aici la următoarele ediții sau cu alte ocazii. Copiii și sportul au triumfat.

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/