Memorialul Vladimir Mikic la fotbal

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Cea de a șaptea ediție a turneului de fotbal dedicat memoriei lui Vladimir Mikic s-a desfășurat în sala de sport a liceului Sabin Păuța din Reșița.

Opt echipe de la liceele reşiţene s-au bătut pentru trofeul pus în joc la un turneu ce a devenit deja tradiţie. Câștigătoarea de anul acesta a memorialului a fost echipa de la Colegiul Tehnic Reșița, coordonată de profesorul Cristian Busuioc. Pe podium au mai urcat, în ordine, formația Liceului Traian Vuia și cea a Colegiului Tehnic Cărășan.

Competiţia a fost organizată la iniţiativa colegilor regretatului Vladimir Mikic, profesorii Cristian Busuioc, Robert Nosal şi Cosmin Buda. An de an, întrecerea atrage elevi de liceu sau din ciclul gimnazial din municipiul de pe Bârzava .

untitled design set 970x90 px

„A fost o competiție reușită, copiii au răspuns la invitația noastră și au fost şi  mulți spectatori în tribună. Ne aflăm într-o «săptămână altfel» și astfel pot să spun că toţi cei care au participat la proiectul acesta, pe care l-am inițiat noi, cei de la Liceul de Artă Sabin Păuța și Colegiul Tehnic Reșița, am reușit să atragem tinerii liceeni către o activitate sportivă. Organizăm acest memorial în fiecare an în amintirea celui care a fost Vladimir Mikic, un tânăr profesor de educație fizică, dispărut, din păcate, prea devreme dintre noi”, a precizat profesorul Cristian Busuioc, coordonatorul proiectului.

La finalul competiției, cele mai bune echipe au fost răsplătite cu diplome, cupe și echipamente sportive. Pentru buna desfăşurare a competiţiei şi-au mai dat concursul Direcția Județeană pentru Sport şi Tineret Caraș-Severin, Asociața Județeană de Fotbal Caraș-Severin și Inspectoratul Școlar Județean.

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/