Membrii PSD din Caraș-Severin reacționează: „Au ajuns să își bată joc de noi, care suntem pesediști adevărați?!”

Dacă la nivelul conducerii județene a PSD este liniște, cel puțin în spațiul public, în rândul primarilor social-democrați este agitație mare. Așa se face că primarul unei comune care a obținut număr record de voturi pentru PSD la alegerile parlamentare din iarnă rupe tăcerea. „N-am întâlnit pe nimeni din PSD care să fie de acord cu Dragnea”.

Comuna Marga din Caraș-Severin este cea care, la alegerile parlamentare din iarna trecută, a obținut un scor uriaș pentru PSD: 84% dintre alegători au pus ștampila pe Partidul Social Democrat. Așa că primarului Nicolae Beg i se pare anormal ca deciziile la centru să se ia fără consultarea tuturor pesediștilor.

„Eu am făcut 84% la Marga și nu pot să stau nepăsător la ce se întâmplă. Sunt mulți primari care mă sună pe mine, că știu că am o relație bună și cu conducerea județeană a partidului. Noi nu suntem de acord cu lucrurile astea. De aia am zis să vă sun pe dvs. să vă spun părerea noastră. Noi îl susținem pe Sorin Grindeanu până la capăt! Fiindcă nu știm să fi făcut ceva ca să fie demis din funcție. Sunt aproximativ 15 primari PSD din Caraș-Severin care m-au sunat. Nu mi se pare normal nici faptul că Dragnea îl tratează în felul ăsta pe Grindeanu și, pe lângă domnul Dragnea, mai sunt și alții care sunt veniți din alte partide la PSD și ei hotărăsc asta în interiorul partidului. Pe noi nu ne întreabă nimeni niciodată, deși ar fi trebuit să facă un congres la nivelul partidului dacă sunt toți atât de curajoși încât să facă treburile astea. E păcat să se distrugă PSD din cauza a 2-3 oameni care vor să-și facă ambițiile. De asta noi am decis să avem o poziție. Trebuie să ne consultăm, că nu suntem pe vremea Comunismului”, a răbufnit Nicolae Beg.

Întrebat de ce în Caraș-Severin conducerea partidului nu are nicio poziție oficială, primarul din Marga a răspuns: „Conducerea PSD se abține, probabil lor le e teamă de ceva, nu știu. Poate unii mai așteaptă, alții nu vor să se pună rău cu conducerea de la nivel național”.

„Sorin Grindeanu a crescut destul de mult în sondaje. Probabil le e frică, la fel cum le-a fost frică și de Ponta”

Nicolae Beg spune că Sorin Grindeanu este abia la început de mandat. În scurta perioadă de când se află în fruntea Guvernului, nu a venit nimeni să spună clar ce a greșit, „iar măsurile pe care le-a luat până acum chiar sunt bune. Și creșterea economică se vede pe hârtie. Sunt mulțumit în totalitate de activitatea Guvernului. Și eu, și majoritatea primarilor, cel puțin cei cu care am vorbit”. Printre cei care l-au contactat pe primarul Beg se numără edilii din Iablanița, Bozovici, Coronini, Copăcele, Căvăran, Brebu, Băuțari, după cum susține primarul din Marga.

Nicolae Beg dezvăluie că nu doar pesediștii cu funcții reacționează, ci și simplii membri, cu ștate vechi în PSD, care îl întreabă ce se întâmplă cu partidul lor. „Au ajuns să își bată joc de noi, care suntem pesediști adevărați?!”