Matei Vișniec: „România ar putea fi un bun exportator de cultură!” [VIDEO]

Prezent la Reșița în cadrul Festivalului „Scena ca o stradă”, scriitorul Matei Vișniec a vorbit reșițenilor despre partea sensibilă, culturală a României.

Născut pe pământ românesc, dar locuind în afara hotarelor României, autorul poartă și acum nostalgia țării sale, loc în care a studiat și și-a petrecut prima parte a vieții. Scriitor prolific, autor de romane, dramaturgie și versificator erudit, Vișniec a trebuit să suporte cenzura comunistă care i-a publicat doar versurile, cenzurând arta dramatică ori opera epică.

Poate de aceea Matei Vișniec a emigrat în 1987 în Franța, la Paris, iar din 1993 este și rezident acolo, ceea ce i-a permis să scrie și să publice pe măsura talentului și a hărniciei sale.

La Reșița, despre care maestrul însuși recunoaște că este un oraș industrial, muncitoresc, a venit să vorbească despre patrie, nație și cultură. „Am sentimentul că noi, românii, uneori, nici nu ne dăm seama că avem undeva o comoară a noastră care încă nu s-a epuizat și pe care nimeni nu ne-a distrus-o încă! Spun aceste lucruri pentru că poate sunt interesante și pentru dumneavoastră – într-un moment special al istoriei românilor – azi. Sunt 30 de ani de când vin cu prieteni actori, regizori francezi în România, am adus zeci și zeci de companii (de teatru) la festivaluri și întotdeauna m-a interesat reacția străinilor după ce vin în România. Eu i-am dus în Bucovina, am fost cu ei la festivalul de la Sibiu, la Târgoviște sau la Baia Mare ori București, am făcut deseori circuite cu trupe care mi-au montat mie piesele sau cu alte trupe, franceze, americane ori italiene și întotdeauna am fost uluit și încântat în același timp să văd că le plăcea de România. Ei se îndrăgosteau de România! Găseau ceva foarte foarte interesant, iar la plecare tot ce-și doreau era să revină! M-a tulburat această reacție a străinilor care uneori simt o mai mare bucurie de a pipăi România – de a o atinge, de a o simți – decât noi! Deseori le puneam întrebări acestor prieteni ai mei: «Ce vi-a plăcut cel mai mult?». «Ce/de ce vă place de România?» (care este așa cum este… cu multe contraste). «Ne-a plăcut că ospitalitatea românească nu are caracterul acela industrial din alte zone, din zonele dezvoltate ale Occidentului»”.

Matei Vișniec spune că românii mai au în ei un fel de tezaur emoțional, „o bucățică de suflet așa care mai palpită și care nu s-a globalizat, nu s-a comercializat total, nu s-a industrializat, nu s-a automatizat, n-a devenit fals, ci și-a păstrat o anumită autenticitate. Eu cred că primul tezaur al sufletului românesc este tocmai sufletul românesc, care nu s-a golit încă de dragoste, de curiozitate, de omenie. Acesta este un lucru important de care noi nu suntem conștienți întotdeauna!”, este crezul marelui dramaturg. „Este un tezaur această ospitalitate autentică!
Am venit o dată cu o trupă americană, din Chicago. Și au venit, au jucat la Sibiu, la Brașov, la Arad și, la plecare, eram în autobuz cu ei – plecau spre București, aveau avion în aceeași seară – erau destul de triști în autobuz! Stătuseră vreo zece zile prin România: le plăcuse. Și stătuseră nopțile la bere acolo, în grădina festivalului de la Sibiu, discutaseră cu alți străini, văzuseră spectacole și, în autobuz, trecând Carpații, i-am întrebat: «Ce vi-a plăcut cel mai mult în România?». Și s-au gândit, s-au gândit, s-au gândit și mi-au spus: «Cel mai mult ne-a plăcut că am putut să pierdem timpul, că nu am fost presați de timp – la noi time is money – că la noi în festival vii, ai două ore să te instalezi, joci, după aceea pleci… ori la voi aicea am uitat de timp!». Uitați ce mare calitate sau pricepere avem noi: să-i facem pe alții să uite de timp, este o formă de iscusință pe care alții au pierdut-o, iar noi am putea oferi, ca valoare adăugată străinilor această «știință de a pierde timpul»”, a ținut să povestească Matei Vișniec reșițenilor veniți în sala de festivități a Casei de Căsătorii a Primăriei Reșița.