Masă caldă pentru zeci de elevi de la „Dacia”

1000x100 (2) mbmr 1000x100

Conducerea Liceului Tehnologic „Dacia” din municipiul Caransebeș organizează mai multe acțiuni prin care se dorește evitarea abandonului școlar. Una dintre măsuri este oferirea unei mese de prânz calde elevilor din cartierul Balta Sărată, cunoscut ca unul dintre cele mai sărace cartiere și cu o populație sporită de etnie romă.

Potrivit directorului Liceului Tehnologic „Dacia” (fost forestier), prof. Florin Bogdea, peste 50 de elevi de la Școala Generală Nr. 1, aparținătoare liceului, vor beneficia de acest serviciu:

„Ne-am gândit că, dacă vom putea să le oferim copiilor și un prânz cald, pe lângă educație, poate elevii vor fi atrași de școală mai mult. Ei provin din familii cu probleme sociale, în care părinții nu lucrează sau poate doar un membru al familiei îi întreține și credem că o masă caldă servită la cantina școlii îi va ajuta pe cei mici. În momentul de față avem pregătite, cu ajutorul societății Caritas, 55 de porții, însă cu sprijinul domnului Mleziva de la Caritas sperăm să putem să le acordăm această masă caldă celor 100 de elevi ai școlii din Balta Sărată”, ne-a declarat directorul liceului Florin Bogdea.

Muzeul TM

Societatea Caritas a inițiat acest gen de proiecte sociale în urmă cu mai bine de 10 ani și de atunci numărul celor care beneficiază atât de rechizite școlare la începutul fiecărui an, cât și de o masă de prânz caldă crește de la an la an.

banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/