Marius Cocioran, sportivul anului în Caraș-Severin!

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

În așteptarea binecunoscutei ierarhii de care este responsabilă Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Caraș-Severin, oamenii de sport din județ se pronunță în privința numărului 1 pe anul 2015. Antrenorul emerit de atletism Cristian Dragomir consideră că prima poziție a clasamentului ar trebui să fie ocupată de Marius Iulian Cocioran, deocamdată singurul sportiv cărășean legitimat la un club din Caraș-Severin calificat la Jocurile Olimpice de la Rio. Mărșăluitorul reșițean se va afla la a doua prezență în competiție supremă, după Londra 2012.

„N-am comentat niciodată clasamentele acestea. Noi venim dintr-un sport unde de bine, de rău ne mișcăm și la nivel de jocuri olimpice. Celelalte sporturi sunt încă departe. Să dea Dumnezeu luptele să se apropie anul ăsta, deși e greu de obținut calificarea, șansele sunt tot de partea noastră. E bine că se fac topuri, și pe noi ne stimulează chestia asta. Și, în ultimă instanță, în felul acesta îi facem publici pe performeri. Clasamentul efectiv, că ești pe 9, pe 10 sau pe 1, este foarte relativ. Din punctul meu de vedere, pe locul I anul acesta ar trebui să fie Marius Cocioran, singurul calificat la Jocurile Olimpice. Și cu asta am spus tot! Ăsta este clasamentul realist. De la locul doi încolo, lucrurile se pot discuta“, a spus antrenorul emerit Cristian Dragomir.

untitled design set 970x90 px

Deocamdată, DJST Caraș-Severin nu a alcătuit topul oficial, directorul Cătălin Hogea precizând că ierarhia va fi definitivată până la finalul anului, dar va fi dată publicității abia în ianuarie 2016.

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/