UPDATE: Victorie pentru Metalul Reșița cu FC Olt

publicitate in ziar Casa Auto Timisoara

Metalul Reşiţa joacă astăzi, de la ora 11, la Slatina, cu FC Olt, în a doua etapă a play-off-ului Ligii a II-a de fotbal.

Update ora 13:00 – Elevii antrenați de Marian Pană au reușit să cucerească cele trei puncte puse în joc astăzi, în cadrul celei de-a doua etape a play-off-ului contând pentru promovarea în Liga I. Golul reșițenilor a fost înscris de Szabo, în minutul 50. Vasile a pătruns pe dreapta, Mihai Căpăţînă respingând în ultimul moment în corner.  În urma unei centrări, Szabo reia în poartă.

Revenim cu declarațiile antrenorului Marian Pană.

Alte rezultate înregistrate astăzi în cea de-a doua etapă a play-off-ului și play-out-ului:

FC OLT SLATINA – METALUL REŞIŢA  0-1

CSM RÂMNICU VÂLCEA – ASA TÂRGU MUREŞ  1-2

untitled design set 970x90 px

OLIMPIA SATU MARE – CS MIOVENI  2-1

MINERUL MOTRU – FC BIHOR  1-1

CS UNIVERSITATEA CRAIOVA – GLORIA BISTRIŢA  se va juca la ora 16:00

Rosso-nerii nu-şi permit să vină fără măcar un punct din cea de-a doua deplasare consecutivă din acest început de play-off, pentru că altfel ar pierde contactul cu primele clasate şi şansele la promovare s-ar reduce semnificativ în condiţiile în care deocamdată nu se ştie dacă Universitatea are drept să evolueze pe prima scenă sau nu. ,,Toată lumea e bine, nu avem suspendaţi, nu avem accidentaţi. Dacă venim cu o victorie de la Slatina, drumul nostru va fi lung şi frumos. Apoi jucăm acasă şi dacă legăm două victorii e foarte important. Trebuie să avem şi noroc, pentru că la Târgu Mureş asta ne-a lipsit. A fost un joc controlat de noi, dar nu am reuşit să marcăm”, a declarat antrenorul Metalului pentru expressdebanat.ro.

Foarte importante în acest play-off sunt şi rezultatele dintre celelalte echipe, dar Marian Pană spune că ar fi o greşeală să aştepte ajutor din partea altora: ,,Nu iau în calcul decât jocul şi mă canalizez pe ceea ce avem noi de făcut. Noi trebuie să facem puncte şi abia apoi să ne uităm la celelalte rezultate. Degeaba îţi faci calcule dacă nu câştigi meciurile tale. Nu suntem aici pentru a face figuri frumoase, ci pentru a aduna puncte”.

banner td untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/