Marian Apostol vrea să promoveze „solidaritatea ca leac împotriva vulnerabilităților umane“! Pelerinaj din suflet pentru viaţa a 37 de copii!

casinoherculane by sungarden

Şi-a propus să pornească într-un nou pelerinaj pe El Camino, acum pe o rută de 900 km, având 37 de etape. Fiecare etapă va fi dedicată câte unui copil aflat în dificultate. Oricine poate achiziționa, la nivel simbolic, una dintre etape cu suma de 200 lei, bani care vor fi viraţi în contul unei fundații caritabile.

Marian Apostol, preşedintele CNS Cartel Alfa Caraş-Severin, a făcut vara trecută primul său pelerinaj pe El Camino din Spania, un drum iniţiatic de 800 km despre care se spune că a fost parcurs de Sfântul Iacob în urmă cu 2000 de ani. Apostol a ales pentru anul acesta o rută de 900 km, numită El Camino del Norte, având aceeaşi destinaţie finală. Dar, acum, şi un scop umanitar.

„În data de 6 august pornesc într-un pelerinaj pe miraculosul drum al Sfântului Iacob până la mormântul întâiului apostol martir al creştinătăţii, aflat în catedrala din Santiago de Compostela. Voi merge pe ruta Camino del Norte, un traseu foarte dificil, măsoară aproximativ 900 km, pentru parcurgerea căruia este nevoie de o puternică motivație. Știu că vreau să fac acest pelerinaj, dar nu știu dacă am suficiente resurse de motivație ca să pot depăși toate problemele ce pot apărea pe acest lung şi dificil drum. Pentru obţinerea unor motivaţii suplimentare, care să-mi crească șansele de a merge până la capăt, m-am gândit să cer ajutorul celor care rezonează cu propunerea mea, să devină parte din aceasta poveste. O poveste în care, printr-un gest umanitar, oricine poate deveni generator de motivație și implicit… de happy-end“, transmite Marian Apostol.

Acesta prezintă şi modul în care demersul său se va putea concretiza într-un act caritabil. „Camino del Norte va fi împărțit în 37 etape – fiecărei etape corespunzându-i numele unuia din copiii ce beneficiază de serviciile fundației Humanitas Pro Deo. Tu… poți achiziționa, la nivel simbolic, una dintre etape cu suma de 200 lei, care va fi virată direct în contul fundației, fiind folosită pentru hrana și îmbrăcămintea copiilor, cât și pentru implementarea proiectului «after school» de care aceștia vor beneficia. Pe lângă achiziționarea de etape, fiecare persoană fizică sau juridică, din orice colț al țării, poate dona suma pe care o consideră de cuviință, prin virament direct în contul deschis pe numele fundației «Humanitas Pro Deo» Reșița“, explică Apostol.

publicitate ziar expresb 1000x100 pizzeria Dimitrios 1000x100

Caminardul spune că, la bisericile întâlnite în cale, îşi va îndrepta gândul și rugăciunile către cei care vor fi devenind parte din această poveste, promovând „solidaritatea ca leac împotriva vulnerabilităților umane“. Marian Apostol precizează că a iniţiat acest proiect, sprijinit de Clubul Lions Reșița Montană și Societatea artistică „Pro Banatul de Munte”, în amintirea unuia din momentele astrale ale istoriei României, respectiv Marea Unire, care a fost posibil printr-un efort de maximă credință și solidaritate. El propune astfel solidaritatea umană ca mod de la rezolvare pentru problemele copiilor și persoanelor vârstnice aflate în dificultate.

„Astfel de atitudini, care se pot extinde de la nivel individual la cel colectiv, transformându-se apoi în adevărate stări de spirit, ar putea face din Centenarul Marii Uniri un centenar al spiritualității, demnităţii, încrederii și solidarității naționale. Dumnezeu să ne ajute!“, îşi exprimă speranţa Marian Apostol. Căruia îi dorim încă de acum cale bătută în această nouă experienţă spirituală!

Foto: FB Marian Apostol  El Camino, iunie 2017

1000x100 untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/