Marian Apostol îl somează pe Nelu Popa să renunțe la tăierea salariilor din Primăria Reșița!

Nelu Popa a tăiat în carne vie după ce a preluat mandatul de primar, însă Marian Apostol consideră nedreaptă măsura scăderii salariilor în Primăria Reșița. Acesta admite că măsura a fost impusă de Curtea de Conturi, însă acuză instituția că impune legea incorect.

Mii de bugetari din Caraș-Severin sunt afectați de o lege pe care sindicaliștii o consideră nedreaptă și o vor ștearsă. Este vorba despre legea salarizării unitare, care a atras după sine obligativitatea angajaților de a returna sumele de bani provenite din sporul de dispozitiv.

„S-a trecut la un nou sistem de salarizare, conform Legii 330/2009 și, în urma aplicării salarizării, angajații din sistemul bugetar ar fi trebuit să realizeze venituri care să nu fie mai mici decât în decembrie 2009. Din păcate, în momentul aplicării legii, au apărut astfel de situații, pe care legiuitorii au încercat să le rezolve prin permisivitatea ca, la salariile astfel realizate, să se aplice un spor compensatoriu temporar, care să ducă salariile, în urma aplicării Legii 330, la un nivel minim realizat în decembrie 2009. La momentul respectiv s-a făcut o greșeală și din partea administrației locale, județene, dar o greșeală care a venit ca urmare a unor consultări cu instituții de control din Caraș-Severin. Pentru că salariile din ianuarie 2010 erau mai mici, au adăugat acel spor, denumindu-l spor de dispozitiv. Acesta a fost declarat ilegal de către Curtea de Conturi și aceste sporuri au fost imputate salariaților, s-a mers în instanță, s-au judecat și, de cele mai multe ori, salariații au fost salvați de către o hotărâre de Guvern care viza ștergerea debitelor imputate de Curtea de Conturi. De data aceasta, încă nu a apărut o astfel de hotărâre de Guvern sau de lege și oamenii sunt speriați. Ceea ce nu a vrut Curtea de Conturi să sesizeze este următorul lucru: în momentul în care ai imputat acele venituri salariale, acel spor de dispozitiv, salariile astfel realizate sunt sub cele la nivelul lunii decembrie 2009, situație pe care legiuitorul a încercat să o reglementeze. Dar, din păcate, lucrurile merg într-un ritm total dezavantajos pentru salariați și el nu poate fi reparat decât cu o întoarcere la momentul 2009 sau printr-o hotărâre de Guvern care să îi ierte de la plata debitelor pe salariații din sistemul bugetar”, a declarat astăzi liderul de sindicat Marian Apostol.

În luna august, primarul Ioan Popa anunța că lefurile angajaților din Primăria Reșița vor fi micșorate. Atunci, edilul-șef îi amenința chiar cu procese pe salariați pentru recuperarea prejudiciului, măsură impusă de Curtea de Conturi. „Este vorba de sporurile de dispozitiv și de loialitate. Primul dintre ele este aberant căci, în mod logic, se referă la sistemul militarizat, adecvat poliției sau MApN, în care militarii trebuie să fie la datorie zi și noapte. Or, în administrație nu e cazul, căci nu te cheamă nimeni noaptea la ora 2 la lucru, așa cum se întâmplă în cazul militarilor”.

CITEȘTE ȘI: Nelu Popa a tăiat salariile și cheamă angajații Primăriei Reșița în judecată!

Liderul CNS Cartel ALFA Caraș-Severin, Marian Apostol îl contrazice însă pe Nelu Popa. Chiar dacă în Primărie nu este vorba despre angajați ai MApN, există salariați care muncesc în frig sau pe caniculă, dând ca exemplu angajații Direcției pentru Întreținerea și Repararea Patrimoniului Consiliului Local, cei care au în atribuții și deszăpezirea și care sunt obligați să intervină la orice oră. „Când alții beau un pahar de whisky în nopțile de sărbătoare sau de Revelion, ei merg să deszăpezească. Și le dai acolo un spor de 10% și vine Curtea de Conturi și spune că e ilegal. Păi ce e legal?! Să muncească oamenii ăștia pe salariul minim pe economie? Trebuie să înțelegi că nu îi poți compara cu muncitorii necalificați. Tu nu poți să înțelegi, mă, Curte de Conturi?! Că e cea mai retrogradă instituție din România, la ora actuală, din punctul meu de vedere!”

Pe de altă parte, Apostol este de părere că măsura impusă prin legea 330/2009 va duce la scăderea personalului calificat în administrația publică, și asta pentru că profesioniștii se vor îndrepta spre mediul privat, acolo unde salariile sunt la un nivel mai ridicat, iar angajatul poate negocia venitul direct cu angajatorul. „Nici primarului nu-i convine să apeleze la o chestie de genul ăsta pentru că va constata că va ajunge să lucreze fără oameni. Are nevoie de un sudor foarte bun, un sudor care să îi lucreze acolo. Nu poți să îl iei pentru că nu poți să îi dai decât un salariu minim pe economie sau, eventual, 1.200 sau 1.300. Păi ăla dacă se duce într-o firmă serioasă câștigă 3.000-4.000 de lei în momentul de față. Cum să îl ții? Vine Curtea de Conturi și spune că nu se poate. Sunt oameni care lucrează la asfaltări, pe utilaje importante și nu poți să le dai un spor de salariu că vine Curtea de Conturi și spune că nu e bine. Dar cine ești tu, măi, Curtea de Conturi?! Că până la urmă eu sunt Consiliu Local și, în mod normal, ar trebui să am libertatea să îmi plătesc salariile așa cum consider eu de cuviință. Salariile să fie stabilite de Guvern, dar să pun niște sporuri în funcție de nevoile pe care le am eu acolo și care se justifică”.

CITEȘTE ȘI: Sporuri de tot felul încasate nelegal de angajații Primăriei Reşița! Din 2011 încoace!

Angajații Primăriei Reșița se arată întru totul de acord cu cele expuse de Marian Apostol, afirmațiile sale fiind susținute de directorul unei direcții din cadrul municipalității. „Contribuabilii care plătesc taxe și impozite doresc soluții și eficiență în activitatea administrației publice. Iar aceste lucruri se fac cu oameni profesioniști, care au o educație, fac niște școli, au niște rezultate bune. Fiecare lucru are o valoare. Așa că, dacă fac un lucru bun, îmi doresc ca și recompensa să fie la fel. E firesc. În administrație publică lucrurile nu se întâmplă așa. Veniturile sunt destul de modeste și atunci sigur că oamenii cu o adevărată expertiză și merg în zonă privată, unde veniturile sunt net superioare. Stă și peste program, dar măcar știe că la final de lună e mulțumit cu banii din portofel. Dacă mă uit pe un fluturaș al colegilor mei și văd că salariul net este de 800-900 de lei pe lună, fără bonuri de masă, fără niciun alt spor, eu chiar îmi pun problema cum poate să trăiască omul ăla. Unul dintre obiectivele mele personale este să găsesc soluții legale, cel puțin pe termen scurt, ca niciunul dintre colegii mei să nu plece acasă cu un salariu mai mic de 4 cifre. Un salariu onest ar fi de 1.600 de lei net, mă refer la cel mai mic”, a declarat Ovidiu Almăjan, șeful Direcției pentru Întreținerea și Repararea Patrimoniului Consiliului Local Reșița.

Marian Apostol se va adresa Instituției Prefectului – Județul Caraș-Severin pentru ca reprezentantul Guvernului în teritoriu să ia legătura cu cei de la Curtea de Conturi, iar în situația în care cei de la Curtea de Conturi se dovedesc la fel de rigizi ca până acum și nu vor lua măsurile necesare pentru rezolvarea acestei probleme, „am mai pregătit o adresă către parlamentarii reprezentanți ai județului Caraș-Severin pentru a iniția un proiect de lege care să vizeze ștergerea acestor debite”, a mai adăugat liderul de sindicat.

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/