Marele actor Marcel Iureș a ajuns în cinematografele cărășene. Nu doar pe ecrane, ci și în sală! Astăzi, la Oravița și Moldova Nouă!

po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

„Octav”, un film despre memoria afectivă, a fost lansat aseară la Reșița și Caransebeș în prezența primului actor român care a deschis calea spre cinematografia americană, Marcel Iureș. La lansarea de gală a fost prezent, alături de Marcel Iureș, și regizorul filmului Serge Ioan Celebidachi.

Filmul românesc „Octav” a adus în cinematografe, după primul weekend de la lansare (6 octombrie 2017), 27.221 de spectatori și încasări totale de 338.707 lei, devenind astfel primul film românesc din 2017 cu un debut atât de bun.

Povestea este a lui Octav (interpretat de Marcel Iureș), care își retrăiește momentele cheie din trecutul său (de la jocurile copilăriei sau prima dragoste, până la amintirile dureroase legate de familia sa), prin prisma conștiinței unui om în vârstă de 84 de ani odată cu reîntoarcerea la casa părintească.

Actorii români mari, precum Marcel Iureş şi Victor Rebengiuc, aduc spectatori în cinematografe, lucru demonstrat și la Cinema Luna din Caransebeș. Regizorul Serge Ioan Celebidachi a explicat cum a luat naștere scenariul filmului.

„Am crescut cu foarte mulți bătrâni în jurul meu și cumva acest contrast al timpului a rămas ceva aparte pentru mine. Am scris textul împreună cu prietenul meu James Olivier, propunându-i cumva să explorăm trecutul, să ajungem la o evaluare a timpului. A fost de la bun început în scenariu această motivație a timpului. Nu este un film despre tatăl meu. De la Marcel Iureș a venit ideea să-l joace pe tatăl meu, să umple personajul principal Octav cu ceva mai mult. A fost o discuție foarte deschisă și o provocare foarte interesantă”, a precizat regizorul Serge Ioan Celebidachi.

Marcel Iureș a explicat la rândul său această alegere pentru rolul său.

casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100

„L-am întrebat pe Serge cine este bătrânul și el mi-a spus că oricine. Atunci o să-l fac pe tatăl tău, i-am spus eu. A fost alegerea mea. Machiajul a fost într-adevăr formidabil. Cine vede filmul se convinge ușor de acest lucru. Nu în fiecare zi ai ocazia să-l poți întruchipa pe marele muzician. Să nu uităm că Sergiu Celebidachi nu a fost doar un erou al muzicii, dar și a unei întregi țări. E mare lucru să dai viață unui astfel de personaj”, a explicat Marcel Iureș.

Pentru marele actor, filmul „Octav” „este o poveste clară, minunată și frumoasă” care, prin prezența celor doi tineri în distribuție, a Alessiei Tofan și a lui Eric Aradits, care au puțin peste 10 ani, a oferit un grad mare de autenticitate peliculei.

Octav a fost primit foarte bine la Caransebeș, foarte mulți gugulani dorind să aștepte pentru a face poze cu actorul care în 1997 juca alături de George Clooney și Nicole Kidman  în Pacemaker, o premieră pentru un actor român.

În această seară, filmul va rula tot în prezența lui Marcel Iureș și a lui Serge Ioan Celebidachi la Casa de Cultură din Moldova Nouă, fiind prima proiecție de film din oraș după 30 de ani (ora 18.00) și la cinematograful din Oravița (ora 19.30).

untitled design set 970x90 px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/