Marcel Vela, ministru al Transporturilor?!

Vicepreşedintele PNL a intrat din nou în discuţia presei. Se pare că Marcel Vela a fost propus aseară ca potenţial ministru al Transporturilor.

Potrivit unor surse, vicepreşedinte al PNL şi actual primar al municipiului Caransebeş, Marcel Vela ar urma să fie nominalizarea surpriză a liberalilor pentru Ministerul Transporturilor, după ce Ovidiu Silaghi s-a retras din cursă. Într-o emisiune difuzată aseară pe Antena 3, la adresa politicianului au apărut diverse comentarii cum că acesta ar refuza şi de data asta propunerea, pentru a rămâne primarul cetăţenilor care l-au ales la Caransebeş.

Reporterii Express de Banat l-au contactat pe vicepreşedintele PNL pentru a-i afla opinia, însă acesta a refuzat să comenteze subiectul, pentru a nu fi stârnite şi alte discuţii la adresa sa. Dacă este să se ia în considerare situațiile anterioare similare, primarul orașului Caransebeș a refuzat și alte funcții importante în Guvern, tocmai pentru că nu dorea să își părăsească cetățenii.

În momentul de faţă, deputatul de Vrancea, liberalul Nini Săpunaru, este propunerea PNL pentru postul de ministru al Transporturilor, acesta fiind şi cel care a confirmat informaţia, potrivit Realitatea TV: „Am fost sunat şi întrebat dacă aş accepta propunerea de a ocupa funcţia de ministru al Transporturilor. Sunt onorat de propunere şi aştept ziua de duminică“, a explicat acesta.