Managementul colectării containerelor de gunoi în curtea primăriei

Colectarea selectivă a deșeurilor la nivelul județului Caraș-Severin trebuia să înceapă încă de anul trecut. Cel puțin, așa prevedea Planul de Management al Deșeurilor. Cum nici instituţia care implementează proiectul, Consiliul Județean, nu s-a străduit prea tare să se încadreze în termenele stabilite, nici în județ primăriile nu au fost mai harnice.

Una dintre aceste întârzieri este și desemnarea unui operator zonal în zona Oravița. Acest lucru îi împiedică pe primari să amplaseze containerele pentru colectarea selectivă a deșeurilor menajere. Sau, cel puțin, așa declară cei care le au în custodie, motivând că nu au cui să le predea, iar din proprie inițiativă nu-și permit să le amplaseze. Atunci, cu siguranță este mai simplu să aruncăm gunoaiele pe unde apucăm ori să le dăm foc! Un astfel de caz l-am întâlnit în comuna Ciuchici la sfârșitul săptămânii trecute. Containerele „zac” în curtea primăriei, în timp ce prin parcurile din comună sunt peturi și doze de aluminiu cărora li se dă foc.

Gunoaie arse in parcuri

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Și am mai constatat un aspect. Containerele pentru gunoiul menajer sunt amplasate în spatele primăriei. „Se fură”, ne explică secretarul comunei, Ion Raica. Nu știm la ce le pot folosi hoților containerele cu pricina, însă explicația nu ni s-a părut una pertinentă, probabil din comoditate și lipsă de responsabilitate acestea au fost amplasate acolo. Cum nimeni altcineva nu ne-a putut oferi o explicație mai serioasă, primarul fiind în concediu, iar viceprimarul „pe teren”, secretarul s-a arătat foarte indignat de faptul că presa și-a permis să le calce pragul și să pună întrebări mai puțin plăcute. La felul cum arăta biroul secretarului, care se zugrăvește doar înainte de ruga satului, nici nu ne mirăm că a păstra curățenia este o chestiune cam străină, cel puțin secretarului! Dar despre asta vă vom relata într-un articol viitor…

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/